15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimarul suspendat din Năvodari a fost trimis în judecată

Primarul suspendat din Năvodari a fost trimis în judecată

Primarul suspendat din Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată, alături de alte șase persoane fizice și juridice, între care un judecător de la Tribunalul Constanța, după ce ar fi prejudiciat Primăria, prin reconstituirea ilegală a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri, informează Mediafax.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii DNA, Nicolae Matei, împreună cu Isidor Gurgu și SC Dormarbib Group SRL, inculpată în dosar, ar fi constituit în anul 2011 un grup infracţional organizat al cărui scop a fost săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului oraşului Năvodari, dar şi de spălare a banilor, care să le asigure folosul acelor infracţiuni.

În cadrul acestui grup, care a acționat până în anul 2013, Matei a avut rolul de a iniția hotărâri de consiliu local prin care să se creeze premisele fraudării intereselor economice ale Primăriei Năvodari, iar ulterior de a dispune în mod ilicit de bunuri și sume de bani aparținând orașului, cu efectul păgubirii bugetului local și obținerii unor avantaje patrimoniale pentru alte persoane.

Procurorii anticorupție spun că, în perioada 2010 – 2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, Nicolae Matei a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată. Astfel, s-a produs un prejudiciu în dauna Primăriei Năvodari de 104.988.896 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), reprezentând contravaloarea terenurilor respective, cu obţinerea unor importante avantaje patrimoniale de către persoane apropiate.

La data de 23 iulie 2012, Nicolae Matei și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 hestare, 15,9850 hectare şi 25,090 hectare. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei, reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor, și suma de 275.509,6 lei, prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri, fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de către Isidor Gurgu.

Într-un demers separat, la 20 decembrie 2012, Nicolae Matei a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la un birou notarial. Prin acesta, el a transmis și respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 metri pătrați şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb a primit de la SC Dormarbib Group SRL un teren în suprafaţa de 7.315 metri pătrați, situat în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenurilor schimbate și care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către orașul Năvodari plus sulta de 2.592 lei și valoarea de circulație a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.

În 10 septembrie, Nicolae Matei a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție. Ulterior, Matei a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului Constanța, Radu Volcinschi.

În 8 aprilie, primarul Nicolae Matei a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru 18 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe primarul oraşului Năvodari că, în perioada iunie – octombrie 2012, i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete, pe care Nicolae Matei le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimbul acestor intervenţii, în 25 octombrie 2012, edilul i-ar fi dat ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro.

Cele două terenuri ar fi fost date prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 de lei, însă în realitate nu s-a achitat niciun ban. Unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a dat în faţa notarului o declaraţie în care a arătat că a primit cei 59.000 de lei.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă