11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE Primii 15 refugiați repartizați României au ajuns la Centrul Regional de...

UPDATE Primii 15 refugiați repartizați României au ajuns la Centrul Regional de Cazare de la Galați

UPDATE 15.30: Cei 15 refugiaţi au ajuns deja la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil din Galaţi, informează Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Este vorba despre persoane de origine siriană și yemenită.  

 Potrivit IGI, grupul celor 15 persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională este compus din zece tineri şi o familie formată din părinţi şi copii minori. Aceştia au vârste cuprinse între 7 luni şi 50 de ani.

 “Activitatea de relocare s-a derulat pe parcursul mai multor luni, perioadă în care autorităţile elene, în baza scrisorilor de intenţie transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări, au identificat persoanele aflate în nevoie de protecție internațională şi au înaintat propunerile părţii române.

 În urma analizei specifice şi a verificărilor de securitate necesare, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis decizii de acceptare a relocării în România pentru aceste persoane”, a transmis IGI într-un comunicat de presă. 

Potrivit reprezentanţilor IGI, în perioada următoare, aceste persoane vor parcurge procedurile în materie de azil privind acordarea unei forme de protecţie internaţională în România, cererile lor urmând să fie procesate la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi. Tot aici vor beneficia de cazare pe perioada derulării procedurii de azil precum și de asistenţă medicală, psihologică, juridică şi materială.

 Complementar asistenţei guvernamentale, prin proiectele cu finanţare europeană derulate de către organizaţiile neguvernamentale, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul azilului şi integrării, vor beneficia de asistenţă specifică, în funcţie de nevoile identificate.

 Transferul celor 15 persoane, organizat de autoritățile elene, reprezintă prima operaţiune de relocare intra-UE în România, în conformitate cu deciziile Uniunii Europene privind instituirea unor măsuri provizorii în domeniul protecţiei internaţionale în beneficiul Greciei.

—————————————————————-

UPDATE 13,00: Primul lot de refugiaţi din ţările arabe, alocaţi României, este aşteptat să sosească joi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil(CRCPSA) din Galaţi, informează Agerpres.

Este vorba despre un grup de 15 persoane, toţi vorbitori de limbă arabă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări, Ermina Mihai, instituţia va comunica oficial, în cursul zilei, informaţii cu privire la alocarea imigranţilor în România. 

Imigranţii vor fi cazaţi la CRCPSA Galaţi, care are o capacitate de 250 de locuri şi poate fi extinsă cu încă 30 de locuri. De asemenea, încă de anul trecut s-a decis ca în cazul unui aflux mare de imigranţi la Galaţi se poate apela la un fost internat şcolar din oraş, care are 100 de locuri de cazare şi mai există şi capacitatea de amplasare a 200-300 de corturi sau locuinţe modulare în curtea centrului pe o suprafaţă de trei hectare.

———————————————-

Primii 15 refugiați repartizați României au ajuns, joi, pe aeroportul Otopeni, informează Digi 24.

Persoanele în cauză au ajuns la București venind din Grecia. Migranții au rămas foarte puțină vreme la Otopeni, fiind îmbarcați într-un autobuz al Ministerului de Interne, care îi va transporta la Galați.

În perioada anilor 2016 – 2017, România ar trebui să primească 2475 de refugiați, conform deciziei JAI, deși capacitatea disponibilă în centrele de cazare este de numai 1500 de locuri.

Citește și: Câți refugiați primește România, potrivit deciziei JAI

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă