9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialProcesul pentru CASA lui Iohannis se judecă la Pitești. De ce a...

Procesul pentru CASA lui Iohannis se judecă la Pitești. De ce a fost strămutat

Contestaţia în anulare formulată de familia președintelui Iohannis împotriva deciziei instanţei, din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se va judeca la Curtea de Apel Piteşti, informează Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară. Decizia ICCJ este definitivă. 

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul. 

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor. 

Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov un proces privind un imobil din centrul Sibiului. 

Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta. 

La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. 

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă