16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialProcurorii de la Parchetul ICCJ au clasat plângerea împotriva premierului Cioloș

Procurorii de la Parchetul ICCJ au clasat plângerea împotriva premierului Cioloș

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au clasat dosarul în care fostul vicepreşedinte al AVAS Jean Cătălin Sandu, condamnat în dosarul ICA, a depus o plângere penală împotriva lui Dacian Cioloş, informează Agerpres.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat joi că plângerea “a fost soluţionată prin clasare, în urmă cu aproximativ două săptămâni”. 

“A fost o plângere, s-a constituit un dosar, a fost soluţionat prin clasare în urmă cu aproximativ două săptămâni. Din moment ce s-a clasat cauza, înseamnă că nu au existat probe pentru începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată”, a afirmat Licu, la sediul CSM. 

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a fost închis în baza art. 16, lit.b din Codul de procedură penală, care arată că “fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. 

În luna martie 2014, Jean Cătălin Sandu, fost vicepreşedinte al AVAS, condamnat în dosarul ICA, a depus o plângere penală la Parchetul General în care îl acuza pe Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii, de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Cioloş a fost audiat la Parchetul General în acest caz pe 8 aprilie 2015. 

Jean Cătălin Sandu susţinea că, în calitate de ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş a acceptat în anul 2008 constituirea ministerului ca parte civilă în dosarul ICA, cu suma de 60 milioane euro, însă decizia fostului ministru a fost luată în baza unor prevederi legale abrogate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...
Ultima oră
Pe aceeași temă