13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialProcurorul general Augustin Lazăr anunță termenele de finalizare pentru dosarul Revoluției și...

Procurorul general Augustin Lazăr anunță termenele de finalizare pentru dosarul Revoluției și al Mineriadei

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că până spre sfârșitul lui 2016 va fi finalizat dosarul Mineriadei, informează Agerpres.

Pe de altă parte, dosarul Revoluției din decembrie 1989 se va finaliza în prima jumătate a anului 2017.

”Cu prioritate se desfășoară activitățile în cadrul Dosarului Mineriadei și în continuare s-a efectuat, de asemenea, o echipă investigativă care se ocupă de Dosarul Revoluției, pentru ca și el să fie clarificat într-un termen rezonabil. Va să zică, așa cum am scris în proiectul managerial, vor fi anchete efective și nu există niciun motiv ca aceste dosare să nu fie soluționate într-un termen rezonabil de acum înainte. Și este clar că ele sunt întârziate, pentru acest motiv noi am primit și condamnări la CEDO. România a fost condamnată pentru acest fapt, însă, așa cum se prezintă în acest moment situația, eu sunt optimist că până spre sfârșitul anului cel puțin unul dintre dosare va ajunge în stadiul spre finalizare și în prima jumătate a anului următor și un al doilea dosar mare dintre cele care sunt avute în vedere va ajunge spre stadiul de finalizare”, a declarat procurorul general.

El a precizat că unul dintre dosare este cel Mineriadei, ”care este în curs și care este mai avansat”, și celălalt este Dosarul Revoluției, ”în care s-a reluat ancheta — a fost trimis de Înalta Curte în urmă cu circa o lună — s-a reluat ancheta, s-a efectuat o echipă investigativă care lucrează într-un mod organizat, are plan de anchetă și are toate resursele necesare pentru ca ancheta să se desfășoare efectiv și să fie soluționată într-un termen rezonabil”.

Augustin Lazăr a spus că procurorii consultă arhivele, inclusiv la parlament și la alte instituții, efectuând toate demersurile necesare pentru ca aceste dosare să poată fi soluționate.

Procurorul general al României a subliniat că este ”un fapt binecunoscut că există dosarele numite istorice, pe care poporul român așteaptă de câțiva ani să fie soluționate, ba chiar există condamnări la CEDO”. Lazăr a adăugat că încă de când a preluat mandatul de procuror general a luat măsuri pentru ca aceste dosare să fie soluționate în cel mai scurt timp.

”Unul dintre ele, deja, cazul Ursu a fost soluționat și se află pe masa judecătorilor. În continuare sunt luate măsuri și se efectuează într-un ritm cu operativitate în aceste cauze toate actele de urmărire penală pentru a fi soluționate într-un termen rezonabil”, a mai spus Augustin Lazăr.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Asociației 21 Decembrie 1989, că sunt necesare decizii clare și rapide în cauzele Revoluției și Mineriadei, afirmând că acestea reprezintă o “restanță majoră” a Justiției.

Șeful statului a subliniat că adevărul trebuie să iasă la suprafață și că își va exercita toate atribuțiile constituționale astfel încât să existe o soluționare temeinică și legală a acestor cauze.

Președintele Iohannis și-a exprimat încrederea că procurorul general va urma întocmai programul la care s-a angajat la începutul mandatului în fruntea Ministerului Public, respectiv realizarea unor anchete efective în dosarele Revoluției și Mineriadei și finalizarea investigațiilor în sensul identificării persoanelor responsabile, inclusiv a decidenților politici.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă