8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialProfesoara universitară Oana Băluţă a refuzat să meargă la consultările de la...

Profesoara universitară Oana Băluţă a refuzat să meargă la consultările de la Cotroceni. Care a fost motivul

Conferenţiarul la Universitatea din Bucureşti Oana Băluţă a refuzat să reprezinte protestatarii la Cotroceni, pentru că nu are încredere în utilitatea consultărilor. 

„Nefericită și neînțeleaptă mi se pare această idee a consultărilor. Mă întreb și eu, de exemplu, cei care au ieșit în Cluj, de cine vor fi <<reprezentați>>, cum cum vor ajunge aici mâine, adică vineri la Cotroceni. Vin cu avionul? Vin cu mașina? S-a reparat linia de tren și vor putea ajunge la timp pentru a îi comunica Președintelui revendicările? Consideră Președintele că Bucureștiul este <<reprezentativ>> pentru întreaga țară- sigur este o enormitate de gând, iar un sociolog decent va confirma ce scriu ori dacă am ieșit din capitală am observat cu ochii noștri”, a scris Oana Băluţă pe pagina ei de Facebook.

De asemenea, Oana Băluţă a precizat că se întreabă dacă Președintele nu este conștient că în rândul protestatarilor nu există omogenitate sau dacă este o invitație strategică, menită să dezbine. 

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea mesajul postat de Oana Băluţă pe Facebook. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă