11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPROGNOZA METEO. NINSORI şi vânt puternic în aproape toată ţara

PROGNOZA METEO. NINSORI şi vânt puternic în aproape toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo valabilă în perioada 8 februarie, ora 02 – 8 februarie, ora 16. În acest interval se vor semnala precipitaţii şi intensificări ale vântului, potrivit Realitatea.net.

În intervalul menţionat va ninge în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei. La munte ninsoarea va fi temporar viscolită, iar în masivele Făgăraş, Bucegi şi în zona Carpaţilor de Curbură, stratul de zapadă nou depus va fi consistent.
În Muntenia, Dobrogea si jumatatea sudică a Moldovei precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp, iar vântul se va intensifica atingând viteze de 50…55 km/h şi temporar, pe litoral, peste 70 km/h.

Mâine vremea continua să fie mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, cu maxime cuprinse între 5 grade la Miercurea Ciuc si Suceava şi 13 grade la Tulcea si Constanţa.

Cel mai probabil în a doua parte a zilei local începe să plouă, în general slab, în vest, sud-vest şi centru urmând ca noaptea precipitaţiile să se extindă si să se intensifice. La munte vor fi precipitatii mixte.În capitală, cerul va fi temporar noros, iar în primele ore vor fi condiţii de ceaţă.

Maxima va fi de 10…11 grade.Vineri, vreme rece, astfel încât temperaturile maxime numai în delta si pe litoral mai ajung la 10-11 grade iar în depresiunile transilvane şi în nordul Moldovei pot avea chiar valori negative: minus 1 grad la Miercurea Ciuc şi Suceava.

Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii pe arii extinse în toată ţara. În regiunile sud-estice vor predomina ploile iar în celelalte zone va ninge.În Bucureşti vremea se va răci, astfel încât temperatura maximă va fi de 6…7 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei temporar va ploua.

 

Cele mai citite

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă