18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialProiectul legislativ pentru castrarea chimică a violatorilor a trecut tacit de Senat

Proiectul legislativ pentru castrarea chimică a violatorilor a trecut tacit de Senat

Senatul a adoptat, luni, în mod tacit, un nou proiect de lege privind castrarea chimică a violatorilor, măsură care ar putea fi aplicată pe finalul ispăşirii pedepselor cu închisoarea printr-o decizie a instanţei, relatează Mediafax. Decizia finală a adoptării iniţiativei legislative aparţine Camerei Deputaţilor.

Iniţiativa legislativă prevede că ”persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată li se poate aplica măsura de siguranţă castrarea chimică”.

De asemenea, măsura de castrare chimică ”se aplică obligatoriu de către instanţa de judecată” şi se efectuează ”în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii”.

Propunerea legislativă are aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, din partea Guvernului, a Comisiei pentru drepturile omului din Senat şi raport de respingere din partea Comisiei juridice.

O iniţiativă similară a fost respinsă de Parlament în legislatura anterioară.

Cele mai citite

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă