10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialPropunere CSM: Traficul de persoane, pedepsit cu 25 de ani de închisoare

Propunere CSM: Traficul de persoane, pedepsit cu 25 de ani de închisoare

Pedepsele pentru cei care sunt găsiţi vinovaţi de trafic de persoane sau trafic de minori ar putea ajunge până la 25 de ani, dacă victima moare sau se sinucide, potrivit propunerilor CSM de modificare a Codului penal, au declarat, pentru Mediafax, oficiali ai Consiliului.

În prezent, traficul de persoane sau de minori se pedepseşte cu cel mult 12 ani, potrivit Codului penal.

Potrivit oficialilor din Consiliul Superior al Magistraturii, instituţia propune introducerea unor circumstanţe agravante în cazul traficului de persoane sau de minori. Astfel, articolul 210 din Codul penal ar trebui completat cu un nou articol (4), care ar trebui să aibă următorul cuprins: "Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi".

Potrivit actualei legislaţii, traficul de persoane se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la cinci la 12 ani.

CSM doreşte şi completarea articolului 211 din Codul penal, cu un nou articol, conform căruia traficul de minori se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani, dacă faptele înscrise în această infracţiune au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

În prezent, traficul de minori se pedepseşte cu închisoarea de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la cinci la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Pe lângă cele două modificări legislative, CSM propune şi completarea articolului 281 – care se referă la nulităţile absolute – alineatul 1 litera f) din noul Cod de procedură penală, astfel încât să fie aplicabilă sancţiunea nulităţii absolute şi în cazul în care sunt încălcate dispoziţiile referitoare la asistenţa obligatorie a persoanei vătămate.

De asemenea, pentru clarificarea textului de lege, Consiliul Superior al Magistraturii doreşte introducerea unui nou alineat la articolul 374 referitor la pornografia infantilă, prin care să se impună aplicarea unei pedepse între unu şi cinci ani pentru "îndemnarea sau recrutarea unui minor cu scopul participării sale la spectacole pornografice, obţinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol la care participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice".

CSM propune şi reformularea definiţiei materialelor pornografice cu minori din Codul penal, astfel încât să acopere ipoteza persoanei majore care simulează că este minoră.

Propunerile au fost avizate de CSM şi au fost trimise Ministerului Justiţiei, cu solicitarea de modificare a Codului penal.

Cele mai citite

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă