21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPropunere Jucan, CNA: Conducerea TVR să fie audiată în Parlament

Propunere Jucan, CNA: Conducerea TVR să fie audiată în Parlament

Unul din membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a cerut Comisiilor parlamentare pentru cultură şi media să convoace la audieri conducerea TVR, pentru a explica de ce televiziunea națională nu a relatat despre incendiul din Colectiv, relatează Mediafax.  

Jucan precizează că face această solicitare ca membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, calitate din care este garant al interesului public.

Valentin Jucan mai spune că TVR este un serviciu public autonom de interes naţional, care are ca obiectiv general “informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice”, fiind totodată finanţat direct de oameni prin taxa TV pe care aceştia o plătesc.

“Evenimentele dramatice care au început să se desfăşoare din seara zilei de 30 noiembrie, a.c., au fost prezentate pe larg de majoritatea posturilor de televiziune, mai puţin de către postul public. Primele reportaje/trasmisiuni realizate de TVR în legătură cu dezastrul de la clubul Colectiv din Capitală au început să fie difuzate abia după opt ore de la primele informaţii ajunse în presă, adică începând cu ora 7:00. Pe parcursul nopţii, singurele informaţii difuzate de TVR au fost în mediul online, pe site-ul său oficial sau scurte insert-uri de text scris în cadrul programului. Mai mult, jurnaliştii aflaţi la locul tragediei au relatat faptul că reprezentanţi ai TVR s-au deplasat din proprie iniţiativă la clubul Colectiv, aceştia sunându-şi superiorii. Cu toate acestea, programul TVR nu a fost modificat”, spune Valentin Jucan.

Acesta aminteşte în scrisoarea deschisă că a semnalat încă de sâmbată că “este inadmisibil ca postul public de televiziune să nu aibă posibilitatea de a se mobiliza în astfel de situaţii de dezastru”. “Lipsa unei proceduri pentru situaţii de urgenţă, care necesită intrarea postului public în regim «breaking news» este de netolerat. Este inadmisibil ca această situaţie gravă să treacă neobservată, nesancţionată şi fără o imediată remediere”, mai spune Jucan.

Valentin Jucan a remis MEDIAFAX această scrisoare deschisă înainte ca directorul general interimar al Televiziunii Române, Irina Radu, să prezinte public scuze telespectatorilor TVR pentru modul în care televiziunea publică a tratat, “insuficient şi neprofesionist”, tragedia din clubul Colectiv.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă