22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPropunerea Ministerului Finanțelor: 500 de milioane de lei, pentru programul Prima Casă

Propunerea Ministerului Finanțelor: 500 de milioane de lei, pentru programul Prima Casă

Programul Prima Casă ar putea primi 500 de milioane de lei, potrivit unei propuneri a Ministerului de Finanțe, care va fi prezentată în ședința de Guvern de miercuri. Propunerea vine după ce suma aprobată de Executiv a fost epuizată încă din primăvara acestui an, potrivit Digi24.

Încă din luna august, Ministrul Finanțelor anunța că programul Prima Casă ar putea fi suplimentat. Totodată, Anca Dragu preciza că, în luna octombrie, va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program.

Prin proiectul supus dezbaterii publice de modificare si completare a Anexei 1 la HG. 717/2009, a fost propusă suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanţii pentru Prima Casă. „Aşa cum am anuntat, venim în ajutorul românilor care vor să cumpere o locuinţă şi majorăm pentru a doua oară anul acesta plafonul de garantii alocat pentru Prima Casă. Suma suplimentară nu afectează ţinta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent. Pe lângă această suplimentare, avem în vedere şi elaborarea in premiera a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP şi aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparenţa şi predictibilitatea solicitată atat de beneficiarii programului, cât şi dezvoltatorii de locuinţe şi instituţiile de credit.”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, potrivit Mediafax.

Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finanţelor Publice propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliţi în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului Prima Casă. Astfel, accesul la garanţii va putea fi accesibil tuturor.

Totodată, proiectul propune asigurarea unor condiţii obiective de alocare a plafoanelor anuale între băncile comerciale aflate în program şi armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reală a acestor finanţatori de acordare a creditelor.

 

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă