27.1 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialProtecţia Copilului îl anchetează pe manelistul Florin Salam

Protecţia Copilului îl anchetează pe manelistul Florin Salam

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a dispus începerea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam, pentru a vedea dacă cei doi copii ai acestuia sunt crescuţi în condiţii normale, a declarat miercuri directorul instituţiei, Mircea Nicolaidis, citat de Mediafax.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4, Mircea Nicolaidis, a spus că instituţia s-a autosesizat şi a dispus încă de marţi efectuarea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam. Mircea Nicolaidis a precizat că prin ancheta socială se doreşte verificarea stării copiilor.

Citeşte şi: Cântăreţul Florin Salam, învinuit pentru consum de droguri

„Nu am găsit pe nimeni ieri. Azi de dimineaţă, o echipă DGASPC s-a deplasat din nou la locuinţa acestuia, dar copiii erau la şcoală”, a mai spus Nicolaidis, subliniind că, din informaţiile pe care autorităţile le au în acest moment, cei doi copii ar fi bine îngrijiţi.

Cântăreţul Florin Salam a fost audiat marţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, într-un dosar în care el şi membrii trupei sale sunt suspectaţi de consum de cocaină.

Florin Salam a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că a fost audiat ca martor, după ce, în iunie – iulie, a participat la o petrecere unde „s-au întâmplat mai multe prostii”.

Întrebat dacă este vorba despre consum de cocaină, Salam a răspuns: „Nu ştiu, s-o fi consumat”.

Citeşte şi: Formaţia cântăreţului de manele Florin Salam, ATACATĂ de clanul Vancică

Întrebat dacă vreun membru al trupei sale a consumat droguri, Florin Salam a spus că nu ştie, dar dacă ar fi aşa, el ar face „curăţenie în trupă”, fără să-i facă rău respectivului.

Cele mai citite

Alertă în Lituania: Serviciile de informații avertizează asupra unor posibile atacuri rusești asupra infrastructurii critice

Lituania a ridicat nivelul de vigilență în jurul infrastructurii critice, după ce serviciile de informații au transmis indicii potrivit cărora Rusia pregătește posibile atacuri...

Cheltuielile pentru protecția socială au atins un nivel record. Pensiile și sănătatea au absorbit cea mai mare parte a fondurilor

Aceste cheltuieli, care includ și costurile administrative ale sistemelor de protecție socială, au reprezentat 18,5% din Produsul Intern Brut în 2024Potrivit datelor publicate miercuri...

Top destinații din Italia pentru o vacanță de neuitat

Italia rămâne una dintre cele mai potrivite alegeri pentru o vacanță echilibrată: ajungi rapid cu avionul, te deplasezi ușor între orașe și ai acces...
Ultima oră
Pe aceeași temă