21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialProtest inedit la Galaţi. Elevii participanţi la Olimpiada Naţională Corală au făcut...

Protest inedit la Galaţi. Elevii participanţi la Olimpiada Naţională Corală au făcut grevă japoneză. Află de ce

Cei aproximativ 400 de elevi din opt judeţe care participă sâmbătă la Galaţi la etapa zonală pentru învăţământ gimnazial a Olimpiadei Naţionale Corale au purtat în timpul evoluţiei pe scenă banderole albe cu cheia sol, pentru a atrage atenţia asupra importanţei orei de educaţie muzicală în şcoli, scrie Agerpres

Prin această inedită “grevă japoneză” se doreşte transmiterea unui mesaj unitar către Ministerul Educaţiei, pentru a nu elimina orele de muzică din noua programă şcolară a clasei a VIII-a, lucru preconizat a se întâmpla începând cu anul şcolar 2016 – 2017. 

“Purtăm aceste banderole cu cheia sol, o cheie care sperăm să deschidă inimile celor care ne conduc. Văd ca inspector multe ore pe care le au copiii noştri la şcoală şi pot vorbi şi ca părinte al unei fetiţe de liceu care se culcă la ora unu noaptea pentru a reuşi să-şi termine temele. Totuşi, văd că aceşti copii, când se termină orele de muzică sau de desen, spun ‘haideţi să terminăm cântecul’ sau ‘să terminăm desenul’, pentru că vorbim atât de intenţia de a se scoate orele de muzică de la clasa a VIII-a, dar şi pe cele de desen de la clasa a V-a. Mi se pare absurd şi sper să nu se întâmple niciodată aşa ceva. Sper ca aceşti copii să se dezvolte frumos şi să fie creativi, pentru că aceste ore le dezvoltă creativitatea. De asemenea, cerem introducerea orelor de educaţie muzicală şi la învăţământul primar, inclusiv a orelor de ansamblu coral-instrumentale, considerate singurele ore, în afara celor de educaţie fizică, prin care elevii învaţă să lucreze în echipă”, a declarat Eugen Drăgoi, inspector şcolar de artă. 

Alături de elevii care au cântat pe scenă s-au aflat şi membrii juriului olimpiadei care au purtat banderole albe cu cheia sol. Printre ei şi Mădălin Guruianu, directorul programului naţional Cantus Mundi, o subdivizie a Corului Naţional de Cameră Madrigal. 

“În momentul în care a început anul, Corul Naţional de Cameră Madrigal a declanşat campania “Da pentru ora de muzică!”. Nu ştim ce va ieşi. Ministerul Educaţiei a promis că nu va scoate orele de muzică din şcoli, dar în continuare suntem alături de orice demers care vrea să preseze în această direcţie”, a spus Mădălin Guruianu. 

La Teatrul Muzical “Nae Leonard” din Galaţi are loc etapa zonală pentru învăţământ gimnazial a Olimpiadei Naţionale Corale, organizată de Ministerul Educaţiei. La competiţie participă aproximativ 400 de elevi din opt judeţe – Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea.

 

 

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă