21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPROTEST la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, pentru păstrarea în funcţie a...

PROTEST la Spitalul “Marie Curie” din Capitală, pentru păstrarea în funcţie a medicului Adrian Stanciu

Aproximativ 80 de părinţi s-au adunat, sâmbătă, în zona Spitalului “Marie Curie” pentru a cere să nu fie schimbat din funcţia de şef de secţie medicul Adrian Stanciu, pe motiv că nu mai e cadru universitar. Managerul unităţii a spus că există o cerere în acest sens analizată de Senatul UMF, scrie Mediafax.

Cei aproximativ 80 de părinţi ai unor pacienţi ai spitalului, unii veniţi cu copiii, au protestat, timp de două ore, la intersecţia dintre bd. Constantin Brâncoveanu şi şoseaua Olteniţei, ei afişând pancarte cu mesaje precum:”Vrem să-i daţi locul înapoi salvatorului de copii, dr. Stanciu Adrian”, “Vrem să-i daţi locul înapoi salvatorului de vieţi”, “Dr. Stanciu Adrian = diagnostic corect = tratament eficient. Respect” şi “Doctor Stanciu Adrian, speranţa copiilor noştri”.

Protestul vine după ce părinţii au aflat că şeful Secţiei Pediatrie III, Adrian Stanciu, ar urma să fie înlocuit cu medicul Eliza Cinteză, soţia fostului ministru al Sănătăţii Mircea Cinteză.

Dan Buzatu, managerul Spitalul “Marie Curie”, a spus că a primit o solicitare din partea unui alt şef de secţie să îl înlocuiască pe Stanciu, după ce acesta şi-a dat demisia din funcţia de asistent universitar, şi să o numească în locul lui pe Eliza Cinteză, şef de lucrări, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Carol Davila” din Bucureşti.

Buzatu a mai spus că a trimis cererea la Senatul UMF şi aşteaptă un punct de vedere care va fi discutat în Consiliul de Administraţie al spitalului, care va lua o decizie.

Medicul Adrian Stanciu a fost informat de existenţa acestei cereri şi este în prezent în concediu, a mai spus Buzatu.

Potrivit Legii Sănătăţii (95/2006), în secţiile universitare ale unui spital clinic, cum este cazul Spitalului “Marie Curie”, “este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică”, însă “pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă”.

Părinţii spun însă că decizia de a îl schimba din funcţie pe Adrian Stanciu, pentru că nu ar mai corespunde din punct de vedere legal, nu a fost luată cu gândul şi în interesul pacienţilor.

“Copiii au fost puşi pe ultimul loc. În aceste condiţii părinţii sunt în situaţia de a apăra dreptul copiilor lor de a fi sănătoşi, de a fi îngrijiţi şi de a avea o calitate bună a vieţii”, se arată într-un comunicat al organizatorilor protestului.

La manifestare, zeci de mămici au strigat în cor să fie păstrat în funcţie medicul Stanciu, scandând “Îl iubim”.

Una dintre mămicile prezente a spus că toţi copiii erau atraşi de maniera de lucru a medicului, căruia îi spuneau Gepeto.

O alta a declarat că “medicul Stanciu îi vede pe copii ca pe nişte boboci de trandafir gata să înflorească, în vreme ce alţi medici îi văd pe aceşti copii ca pe nişte legume”.

“Îndepărtarea doctorului Adrian Stanciu poate reprezenta o crimă îndreptată împotriva dreptului părinţilor de a alege ce este cel mai bine pentru copiii lor. Dincolo de legi, de circumstanţe economice şi politice, doctorul Stanciu este printre puţinii medici, dacă nu chiar singurul în foarte multe dintre cazuri, care a oferit o şansă sutelor de copii cu fibroză chistică, cu sindroame genetice, cu boli rare”, se mai arată în comunicatul iniţiatorilor protestului.

Aceştia mai spun că “într-o ţară în care titlurile universitare s-au demonetizat, putând fi fabricate, aplicăm încă reguli administrative care nu ţin cont de realitatea dură cu care aceşti copii şi părinţi se confruntă zilnic”.

“O mare parte din pacienţii doctorului Stanciu sunt copii cu cazuri medicale complexe, în faţa cărora alţi medici se simt dezarmaţi. Însa dânsul le-a acceptat şi şi-a asumat responsabilitatea îngrijirii acestor copii, dându-le o şansă la viaţă. Pe mare parte dintre aceşti copii dânsul îi cunoaşte şi îi urmăreşte încă din primele zile de viata, zile care sunt critice. Apoi îi însoţeşte medical şi sufleteşte până la adolescenţă. Este prietenul lor. Pentru mulţi dintre aceşti copii secţia Pediatrie 3 a devenit o a doua casă, iar medicul singurul în care îşi pun speranţe părinţii lor în cele mai grele momente”, se mai arată în comunicat.

Din partea iniţiatorilor protestului, Anca Hreniuc a declarat că nimeni nu contestă aptitudinile profesionale ale medicului Eliza Cinteză, dar este de părere că aceasta nu ar putea vreodată să îşi asume dificultăţile pe care şi le asumă doctorul Stanciu.

Ea a mai spus că, dacă protestul lor nu va avea succes, părinţii care au copiii trataţi la Marie Curie vor continua demersurile, prin petiţii şi sesizări, la organele abilitate.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă