10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialProtestele din port se mută în București

Protestele din port se mută în București

Protestele din Portul Constanţa se mută, pentru o zi, în Bucureşti. Astfel, mâine, 26 martie, începând cu orele 11.00, aproape 500 de angajaţi ai Portului Constanţa vor protesta, pentru prima dată, alături de patronat, în faţa sediului Ministerului Transporturilor. Protestatarii au mai multe revendicări, dar principalul motiv al demonstraţiei este cererea de demitere a actualei conduceri a Companiei Naţionale care administrează Portul Constanţa – CN APMC.

De asemenea, portuarii solicită Ministerului Transporturilor şi guvernului să intervină pentru rezolvarea urgentă a problemelor pe care aceştia le-au supus atenţiei în nenumărate rânduri prin intermediul unor scrisori şi memorandumuri. Mitingul este autorizat până la orele 15.00 şi este organizat de Organizaţia Patronală “Operatorul Portuar” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare.

Cele mai citite

Armata israeliană neagă acuzațiile că ar fi îngropat cadavre ale unor palestinieni în gropi comune

Armata israeliană a negat marţi acuzaţiile palestiniene "neîntemeiate" potrivit cărora ar fi îngropat cadavre ale unor palestinieni în gropi comune în incinta unui spital...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă