7.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSpecialAmbasada SUA îi răspunde lui Ponta arătând că declarațiile sale referitoare la...

Ambasada SUA îi răspunde lui Ponta arătând că declarațiile sale referitoare la Lukoil sunt nepotrivite

Ambasada SUA transmite că a luat cunoştinţă de comunicatele Consiliului Superior al Magistraturii privind declaraţii referitoare la dosarul Lukoil şi privind poziţia CSM faţă de declaraţii din zona politicului legate de activitatea magistraţilor. Misiunea diplomatică a arătat că sunt nepotrivite comentariile oficialilor despre cazuri în desfăşurare, informeză Mediafax.

Ambasada a făcut aceste precizări după ce premierul Victor Ponta a transmis reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai tuturor statelor membre UE o scrisoare în care le solicită să analizeze declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu.

"Ambasada a luat la cunoştinţă de comunicatul de presă al CSM din 7 octombrie «privind anumite declaraţii referitoare la dosarul Lukoil instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti» şi comunicatul din 9 octombrie «privind poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice din zona politicului referitoare la activitatea procurorilor şi a judecătorilor». Comentariile oficialilor despre cazuri aflate în desfăşurare sunt nepotrivite şi pot crea aparenţa, intenţionată sau nu, a interferenţei. Independenţa justiţiei, liberă de orice influenţă a unui actor din afară, este vitală într-o democraţie", a precizat Biroul de Presă al Ambasadei SUA.

Premierul Victor Ponta a transmis vineri reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai tuturor statelor membre UE o scrisoare în care le solicită să analizeze declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa independenţei justiţiei, arătând că atacul acestuia a fost grav.

Premierul le cere acestora să transmită un mesaj de susţinere a independenţei CSM şi justiţiei în general. Informaţia a fost confirmată ulterior de Guvern.

"În atenţia reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene, precum şi ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene:

Vă adresez această scrisoare din dorinţa de a sublinia cât de grav a fost atacul de ieri al Preşedintelui Traian Băsescu la adresa independentei Justiţiei, dar si cu apelul de a interveni public în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, direct vizat de declaraţiile oficiale făcute ieri de şeful statului.

În mod absolut surprinzător, ieri, Traian Băsescu a susţinut o conferinţă de presă în care a formulat ameninţări la adresa unui magistrat, membru al CSM, a folosit cuvinte denigratoare şi a criticat în termeni foarte duri activitatea magistraţilor meniţi, prin lege, să vegheze la buna funcţionare a Justiţiei.

Este un fapt de o gravitate deosebită, care periclitează bunul mers al justiţiei din ultima vreme şi care pune sub semnul întrebării independenţa acesteia. Consiliul Superior al Magistraturii solicitase, anterior, să fie verificate informaţiile difuzate public de către Preşedinte cu privire la un caz important (cazul Microsoft).

Printre afirmaţiile de ieri ale Preşedintelui, vă supun atenţiei următoarele:

"Se pare că sunt magistraţi care ţin neapărat să facă politică şi au ajuns să facă şi mai prost decât politicienii. Am înţeles că un domn magistrat a considerat că am afectat justiţia pentru că aş fi dat date din dosar. Domnul magistrat minte!

Dacă este vreun magistrat în CSM care vrea să facă politică să intre cinstit în politică şi să se lase de calitatea de magistrat. Astfel de atitudini mincinoase nu fac decât să discrediteze instituţia.

Nu puteam să trec peste acest incident pe care îl consider de nedorit şi este o rugăminte: dacă sunt judecători membri în CSM, procurori sau judecători care vor să facă politică, să intre în politică."

Va solicit, ţinând cont de toate aceste lucruri, să analizaţi aceste declaraţii şi să transmiteţi un mesaj public de susţinere a independenţei CSM şi a Justiţiei în general. Consiliul Superior al Magistraturii este instituţia menită de Constituţie să asigure buna funcţionare a Justiţiei, iar astfel de atacuri iară precedent periclitează cu siguranţa independenţa şi eficienţa sa", afirmă Ponta în scrisoare.

Președintele Traian Băsescu l-a acuzat, joi, pe judecătorul Horațius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că "minte", şeful statului precizând că își menține integral declarația pe care a făcut-o atunci când a dat avizul de începere a urmării penale față de cinci foști miniștri.

"Se pare că sunt magistrați care țin neapărat să facă politică și au ajuns să o facă mai prost decât o facem noi, politicienii. Un domnn magistrat a considerat că în conferința mea de presă am afectat justiția că am dat acte din dosar. Îmi pare rău, domnul magistrat minte. Îmi mențin integral declarația pe care am făcut-o când am anunțat cererea de urmărire penală pentru cinci foști miniștri", a declarat Băsescu.

Premierul Ponta a declarat atunci că declaraţia de joi a preşedintelui Traian Băsescu legată de un judecător reprezintă "cel mai grav" act la adresa justiţiei din partea unui oficial român în ultimii 25 de ani.

"Dacă vorbim de împiedicarea independenţei justiţiei, cred că este cel mai grav act pe care l-am văzut vreodată din partea unui oficial român în ultimii 25 de ani", a spus Ponta.

Pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), într-un comunicat din 7 octombrie, menţiona: "Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil".

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre dosarul Lukoil, că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea prsoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

Ponta a făcut referire şi la sechestrul asupra unor bunuri ale companiei, comentând: "Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România".

"Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală. Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici să indisponibilizezi conducte…bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România. Dar justiţia este independentă îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia. Eu doar sper şi ne dorim să se găsească soluţia legală prin care, pe de-o parte, să fie sancţionaţi cei vinovaţi, să se recupereze prejudiciul fără să aruncăm în aer acea chestie cu "Fiat Justitia Pereat Mundi" ("Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea"-n.r.)…eu sper să fie doar cu "Fiat Justitia", fără să piară şi lumea numai din asta", a spus premierul.

De asemenea, în 9 octombrie, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), procurorul Gheorghe Muscalu, a declarat că instituţia face un apel la oamenii politici aflaţi în campanie electorală să fie "chibzuiți" cu privire la temele privind justiţia şi să nu atace magistraţii "fără o bază reală".

"Am decis în plen să transmitem un mesaj foarte clar politicienilor și persoanelor publice să fie rezervate total în ceea ce privesc temele pe justiție, în ceea ce privește atacarea soluțiilor sau discutarea soluțiilor, atacarea judecătorilor și procurorilor fără o bază reală", a spus Muscalu, joi, după şedința de plen a CSM de joi.

În acelaşi context, vicepreședintele Consiliului a subliniat că membrii CSM au încercat, în ultima perioadă, să transmită un mesaj clar politicienilor aflați în campanie electorală. "În ultima perioadă, am încercat să transmitem un mesaj foarte clar în spațiul public, vizând actualul context al campaniei electorale și ceea ce a fost anterior, de pregătire a campaniei electorale, în sensul ca oamenii politici, persoanele publice care fac declarații care ajung în spațiul public în diferite modalități să fie rezervați în a folosi justiția sau teme concrete din justiție în campania electorală", a declarat Muscalu.

Vicepreședintele CSM a mai spus că astfel de discuții apărute în spațiul public pot afecta independența procurorilor și a judecătorilor. "În ultimele zile, din diverse zone, în spațiul public au apărut comentarii, au apărut discuții, care puteau, într-un fel sau altul, să creeze suspiciunea că independența procurorilor și judecătorilor, imparțialitatea acestora sau reputația lor profesională ar putea fi afectată", a conchis procurorul Muscalu.

Potrivit unui comunicat din 9 octombrie remis MEDIAFAX, plenul Consiliului Superior al Magistraturii face apel la responsabilitate şi echilibru din partea întregii clase politice, a persoanelor publice şi a vectorilor de opinie, de a se abţine de la declaraţii şi atacuri nefondate la adresa justiţiei, de natură a-i afecta imaginea şi a eroda încrederea publicului, construită cu greu în timp, prin eforturile judecătorilor şi procurorilor care îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în mod profesionist.

Plenul Consiliului solicită, inclusiv instituţiilor mass media, să adopte o atitudine obiectivă şi echidistantă, astfel încât să nu inducă impresia că demersurile organelor judiciare pot fi influenţate de factorul politic.

"Reamintim că, potrivit dispoziţiilor Constituţiei României, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, iar activitatea procurorilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, magistraţii nefiind subordonaţi nici puterii legislative, nici puterii executive", se mai arată în comunicat.

Referitor la afirmaţiile ce vizează derularea unor anchete penale şi a modului de soluţionare a unor dosare penale, CSM precizează că Plenul a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări, pentru a se stabili măsura în care astfel de afirmaţii lezează independenţa justiţiei, independenţa judecătorilor şi a procurorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi principiul separaţiei puterilor în stat.

"Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii atrage atenţia asupra riscului ca prin competiţia politică internă marcată de derapaje de la principiul supremaţiei legii să fie subminate progresele din perspectiva îndeplinirii condiţionalităţilor Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cu grave consecinţe în planul recunoaşterii depline a României ca stat membru al Uniunii Europene", conform sursei citate.

CSM a decis joi să sesizeze Inspecţia Judiciară atât în cazul declaraţiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât şi în cazul afirmaţiilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu.

Inspecţia Judiciară urmează să analizeze afirmaţiile şi să prezinte concluziile într-un singur raport privind apărarea independenţei justiţiei, care va fi prezentat plenului CSM.

Cele mai citite

Iordănescu schimbă liniile pentru amicalul cu Columbia. Cum ar putea arăta primul 11

După ce a remizat cu Irlanda de Nord pe Arena Națională, România întâlnește mâine seară Columbia, cea mai în formă națională a lumii din...

Macron spune că islamiștii care au lovit Rusia au încercat să atace Franța

Președintele Emmanuel Macron a declarat că cei care au ucis 137 de persoane într-o sală de concerte din afara Moscovei fac parte dintr-o ramură...

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a dus problema urșilor din România la Bruxelles

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a susţinut luni mai multe intervenţii la Consiliul de Mediu de la Bruxelles, una dintre ele fiind despre necesitatea reevaluării...
Ultima oră
Pe aceeași temă