24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialReacția presei străine după punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu în...

Reacția presei străine după punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei

Începerea urmăririi penale pe numele fostului președinte al României, Ion Iliescu a ajuns pe paginile electronice ale principalelor publicații internaționale. Presa străină relatează despre iniţierea cercetării penale a lui  Ion Iliescu pentru infracțiuni contra umanității, unele publicaţii notând că investigaţiile în dosarul mineriadei au fost blocate mulţi ani din cauza prezenţei unor “comunişti” în administraţia de la Bucureşti, citează Mediafax.

“Un fost preşedinte al României a fost chemat miercuri la Parchetul instanţei supreme, fiind cercetat penal pentru infracţiuni împotriva umanităţii comise în reprimarea unui protest desfăşurat acum 25 de ani”, comentează agenţia Associated Press.

“Cazul nu a fost investigat niciodată în mod adecvat din cauza prezenţei unor foşti comunişti în cadrul administraţiei guvernamentale de la Bucureşti”, notează agenţia de presă americană.

“Fostul preşedinte al României Ion Iliescu este cercetat pentru infracţiuni împotriva umanităţii în cazul reprimării violente a unui protest izbucnit la câteva luni după căderea regimului comunist”, relatează postul britanic BBC.

“Ion Iliescu, ajuns din urmă de propriul trecut”, titrează Agenţia France-Presse.

“La 25 de ani după venirea violentă la Bucureşti a mii de mineri folosiţi pentru contracararea opozanţilor regimului Ion Iliescu, fostul preşedinte al României este cercetat pentru crime împotriva umanităţii şi riscă 25 de ani de închisoare”, comentează AFP.

“Procurorii au decis în martie redeschiderea procedurii de instrumentare în acest caz, după o decizie a CEDO din septembrie 2014, care a condamnat România pentru o anchetă «lacunară şi deficientă», marcată de «perioade îndelungate de inactivitate». Ion Iliescu a fost inculpat deja în anul 2005 pentru crimă şi tentativă de crimă, dar în 2007 Parchetul a infirmat inculparea, stabilind că ancheta a fost afectată de vicii de procedură astfel că trebuia reluată de la zero”, notează AFP.

Fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității, respectiv reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, urmată de moartea a patru persoane și rănirea altor trei, au declarat oficiali din Parchetul ICCJ, În același dosar i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu. În același timp, pentru fostul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu procurorii au trimis o solicitare la Cotroceni de încuviințare a punerii sub acuzare.

 

 

Cele mai citite

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...

Tribunalul București suspendă executarea sentinței din dosarul Dan Voiculescu-Institutul de Cercetări Alimentare

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la...

Șeful CE nu va exclude cooperarea cu parlamentarii de extremă-dreapta ai Europei

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a răspuns din nou criticilor care au denunţat disponibilitatea sa de a coopera cu grupurile de dreapta...
Ultima oră
Pe aceeași temă