25.3 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialReacție promptă a lui Iohannis după explozia în clubul Colectiv din București

Reacție promptă a lui Iohannis după explozia în clubul Colectiv din București

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o reacție promptă după explozia în clubul Colectiv din București și a transmis compasiune familiilor afectate de tragedie.

“Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie” a scris preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Explozie Bucureşti. Primele declaraţii ale lui Raed Arafat şi Gabriel Oprea

El le-a transmis familiilor afectate de tragicul incendiu să aibă încredere că instituţiile statului fac tot ceea ce este posibil pentru a limita efectele “catastrofei”.

“Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune”, mai spune preşedintele.

25 de tineri şi-au pierdut viaţa într-o explozie în Clubul Colectiv din Capitală, iar 88 de persoane rănite au fost transportate la toate spitalele de urgenţă din Bucureşti. În local s-ar fi aflat în acel moment aproximativ 200 de oameni.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...
Ultima oră
Pe aceeași temă