Fostul director al Arhivelor Naţionale ale României, premierul Dacian Cioloș, istoricul Dorin Dobrincu, și politologul Vladimir Tismăneanu sunt printre personalitățile care deplâng moartea istoricului Mihnea Berindei, informează Agerpres.
Premierul Dacian Cioloș a transmis, luni, un mesaj de condoleanţe apropiaţilor istoricului Mihnea Berindei: „A plecat dintre noi Mihnea Berindei – istoric, cărturar, om al acţiunii şi, mai mult decât toate, un om care şi-a iubit ţara, fără să se teamă de adevărurile ei dureroase. Înainte de Revoluţie, exilat în Franţa, i-a sprijinit cu generozitate pe disidenţii anticomunişti, a fost un critic neobosit al regimului Ceauşescu şi a mobilizat Vestul împotriva regimului totalitar de la Bucureşti. După anii ’90, a devenit unul dintre principalii promotori ai deschiderii spre libertate şi democraţie a societăţilor postcomuniste, atât în România cât şi în alte ţări din estul Europei. Condoleanţe tuturor celor care l-au iubit şi i-au fost aproape. Mihnea Berindei, un istoric care a creat istorie, rămâne un reper al verticalităţii şi credinţei în democraţie. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat premierul Cioloş, potrivit unui comunicat de presă remis redacției.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, politologul Vladimir Tismăneanu l-a descris pe Mihnea Berindei drept „sufletul exilului democratic din Paris” și și-a exprimat regretul cu privire la decesul acestuia.
Citește și: Istoricul Mihnea Berindei a murit
„Deplâng pierderea unui prieten drag (…). L-am cunoscut pe Mihnea în 1985, am fost implicaţi în numeroase acţiuni anti-totalitare. El a fost sufletul exilului democratic din Paris (…). El a organizat campanii de solidaritate cu Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Radu Filipescu, Dorin Tudoran şi alţi dizidenţi. A sosit la Bucureşti imediat după căderea regimului Ceauşescu şi a participat la crearea Grupului pentru Dialog Social şi a săptămânalului “22”. A fost coautor al unei cărţi impresionante despre represiunea violentă din iunie 1990 (…). În 2006, Mihnea a fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cuvintele nu pot descrie angajamentul său total la redactarea raportului final al acestei Comisii.(…) Numele Mihnea Berindei aparţine istoriei României. Odihnească-se în pace!”, a scris Tismăneanu.
Totodată, fostul director al Arhivelor Naţionale ale României, istoricul Dorin Dobrincu, a vorbit despre realizările lui Mihnea Berindei, precizând că el era „extraordinar din toate punctele de vedere”.
„L-am cunoscut acum 10 ani. L-am cunoscut bine. Am lucrat la Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste. Am scris capitole separate, dar pe urmă am lucrat foarte mult şi la editare şi la armonizarea punctelor de vedere… Şi atunci s-a clădit practic o prietenie care a durat până astăzi”, a spus Dobrincu, pentru Agerpres.
Totodată, Dorin Dobrincu a elogiat calităţile de excepţie ale istoricului. „A lucrat în arhive otomane şi veneţiene, a scris studii de-o acurateţe deosebită privind Imperiul Otoman în zona nord-pontică sau în relaţiile cu Moldova şi cu Valahia, mergând pe analiza surselor, nu pe impresionisme, pe exaltări patriotarde. Era foarte atent la perspectiva generală şi la detalii”.
Potrivit istoricului, activitatea lui Mihnea Berindei în exilul democratic românesc a fost importantă, el monitorizând cu atenție situația din „România lui Ceaușescu”, în special în ceea ce privește depturile omului, în anii ’70 – ’80. „A făcut enorm pentru apărarea dizidenţilor din România lui Ceauşescu. Şi a continuat şi după 1989 acest interes pentru România şi pentru alte zone din proximitatea ţării noastre (Balcani sau Republica Moldova). Atunci a pus umărul din greu şi fără să caute gloria – asta cred că era o notă care-l distingea de mulţi alţii – implicându-se în reconstrucţia instituţională a democraţiei, prin susţinerea unor partide democratice, publicaţii, ONG-uri.”, a adăugat Dorin Dobrincu.
Monica Lovinescu povestește, în volumul „La apa Vavilionului”, cum l-a cunoscut pe Mihnea Berindei, cu mama căruia fusese colegă în facultate şi care, după trauma de a-şi naşte fiica în temniţa comunistă, a trebuit să se împace şi cu exilul forţat al fiului, informează News.ro.
„La Mihnea, ceea ce ne-a plăcut mai întâi, lui Virgil şi mie, a fost gratuitatea angajamentului său. Acolo unde alţii ( cei mai numeroşi) ar fi căutat o semnătură şi o carieră, Mihnea le-a neglijat pe amândouă. I-a trecut pe turcii săi din secolul al XV-lea pe un plan cu totul secund şi a descins în contemporaneitate cu frenezie şi cu o excepţională dăruire. Repet, fără semnătură. Din umbră, nu machiavelic,ci dimpotrivă, pentru un fel de bine comun. Din principiu şi dreptate”, scrie Monica Lovinescu despre istoric.
Istoricul Mihnea Berindei a murit duminică dimineaţa, la Veneţia. Mihnea Berindei s-a născut pe 22 martie 1948 la Bucureşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, între anii 1966-1970, specializându-se în istoria Imperiului Otoman. A emigrat în Franţa unde a absolvit, în 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE). În Franţa, s-a dedicat cercetărilor în domeniul său de specialitate: Istoria Imperiului Otoman, secolele XV-XVII.
Între 1971-1991, a fost cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales), iar din 1991 – angajatul Institutului de Ştiinţe Sociale şi Politice al Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa (CNRS).
În perioada 1972-1991, a ocupat diverse poziţii de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est şi Spaţiul Turc al Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (EHESS).
Membru al comitetului de redacţie al revistei de specialitate Turcica (1980-1889), precum şi al comitetelor de redacţie al revistelor L’Alternative (1979-1985), L’Autre Europe (1986-1994) şi al trimestrialului Politique Internationale. Membru fondator al Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, creat în 1977 pentru sprijinirea Mişcării Goma; a luat parte la fondarea, în 1980, a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris (a fost purtător de cuvânt şi în ultimii ani vicepreşedinte).
După 1990, şi-a continuat activitatea prin cercetări asupra societăţilor postcomuniste. În perioada 1990-1992, a fost preşedintele organizaţiei Biroul de Informaţii şi Ajutor pentru România, iar în 1992 a devenit vicepreşedintele asociaţiei Est Libertés. După căderea comunismului, a participat la crearea Grupului pentru Dialog Social şi a susţinut primele organizaţii civice româneşti, iar în anii 2000 s-a implicat în restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.
