10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialRealizatorul TV Mircea Badea a anunţat că îi va face plângere penală...

Realizatorul TV Mircea Badea a anunţat că îi va face plângere penală lui Moise Guran

Mircea Badea a depus o plângere penală pe numele lui Moise Guran, din cauza erorii aplicației Biziday, care a anunţat un cutremur de 10 grade pe scara Richter. La rândul său, Moise Guran a afirmat că va face și el o plângere penală pentru a ancheta un posibil hacking al aplicației, notează Digi24.

„La data de 3.03.2017 abonații aplicației Biziday au primit o alertă de cutremur de 10 grade pe scara Richter. A apărut astfel un sentiment de panică teribilă la foarte multi cetățeni care au primit această informație falsă. Prin intensitatea sentimentului de panică și prin dimensiunea răspândirii acestuia consider că ne aflăm în prezența unui pericol pentru ordinea publică”, susține acesta în sesizarea trimisă către Ministerul Public.

Realizatorul trustului Intact a mai spus că a atașat și câteva reacții ale utilizatorilor aplicației Biziday.

„Menționez că aceștia sunt oameni obișnuiți să #reziste și nu se sperie ușor. Dar când e vorba despre o situație de viață și de moarte despre care sunt avertizați de o aplicație asumată de un cetățean în care au încredere, s-au lăsat cuprinși de sentimentul de panică și au reacționat ca atare. Față de cele prezentate, chestiuni care consider că întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de lege, vă rog să luați măsurile legale care se impun”, a continuat Mircea Badea.

Duminică, Moise Guran a anunțat că urma să facă și el o plângere penală, însă nu prin email. „Procurorii vor începe bineînțeles o urmărire penală in rem, pentru a determina dacă cineva a încercat să pună în pericol securitatea publică”, a scris Moise Guran pe contul său.



Citește și: FOTO. Cum s-au panicat românii din cauza unui cutremur de 10 grade anunțat de aplicația lui Moise Guran

La 40 de ani de la marele cutremur care a devastat România în 1977, utilizatorii de smartphone-uri ce au instalată aplicația Biziday au fost speriați de o alertă trimisă pe telefoane, în care se preciza a fost detectat un cutremur de 10 grade Richter, în Vrancea. Imediat, utilizatorii s-au speriat de mesajul respectiv și au postat pe diferite site-uri de socializare mesaje cu privire la alerta lui Moise Guran.


Ba mai mult, Moise Guran a prezentat un clip în care arată cum ar fi o alertă reală de cutremur, mai mare de magnitudinea 6, pe aplicația Biziday.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă