10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRechizitoriu. Colegii torționarilor, cooptați în cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale

Rechizitoriu. Colegii torționarilor, cooptați în cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale

Pentru prima dată în istoria justiției postdecembriste, într-un rechizitoriu de trimitere în judecată se face o radiografie a metodelor de represiune practicate de regimul totalitar din 1945 până în 1989 și se explică și motivele pentru care nu a existat un proces al comunismului după 1990.

Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare prin care, la începutul lunii august 2016, au fost trimiși în judecată ucigașii disidentului anticomunist Gheorghe Ursu decupează secvențe ale represiunii regimului dictatorial, constituindu-se într-un veritabil prim episod al “Procesului comunismului”.

Prin  trimiterea în judecată pentru infracțiuni contra umanității a fostului ministru de Interne George Homoștean, a fostului șef al Securității,Tudor Postelnicu, fostului șef al Direcției a VI-a Cercetări Penale a Securității, Vasile Hodiș, și a ofițerului Marin Pârvulescu se începe atât înfăptuirea actului de dreptate pentru uciderea lui Gheorghe Ursu, cât și radiografierea modalităților de reprimare și eliminare a opozanților  lui Nicolae Ceaușescu.

Prin disjungerile din dosarul “Ursu”, procurorii vor continua anchetarea celor vinovați pentru torturarea și uciderea  deținuților politici în pușcăriile comuniste. În atenția procurorilor sunt 119 torționari încă în viață.

Procurorii au vizat următoarele aspecte:

   >vătămarea şi supunerea la rele tratamente a persoanelor anchetate în aresturile Ministerului de Interne de către ofiţeri de Securitate, în perioada 1945-1989, dar și abuzurile şi crimele săvârşite în aceeași perioadă în sistemul penitenciar din România, fapte sesizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în 2007;

   >uciderea în penitenciare a mai multor preoţi şi credincioşi, respectiv interzicerea, până la 22.12.1989, a activităţii cultului religios din care făceau parte, fapte sesizate în 2006 de un grup de enoriaşi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Consilierii sovietici la conducerea României

Procurorii mililatari descriu în rechizitoriul “Ursu” circumstanțele politice și juridice care au permis comiterea atrocităților împotriva opozanților Partidului Comunist.

“Instaurarea Guvernului condus de Petru Groza la data de 06 martie 1945 a reprezentat începutul regimului comunist în România. În 1948, Partidul Comunist deţinea deja controlul asupra întregii societăţi româneşti.  Prin prezenţa consilierilor sovietici în conducerea politică şi de stat s-a suprimat complet rolul opoziţiei în România, iar pasul următor a fost lichidarea structurilor militare, de ordine şi informaţii (Siguranţă, Poliţie, Jandarmerie şi Serviciul Special de Informaţii)  şi înlocuirea lor cu altele create după criterii de clasă”, explică procurorii militari în rechizitoriul “Ursu”.

Prin modificările legislative, anchetarea, judecarea şi condamnarea unei persoane pentru „crime politice” devenea o activitate aflată la bunul plac al Securităţii şi a structurilor de partid.

Una dintre modificări stabilea “suspendarea inamovibilităţii şi stabilităţii pentru magistraţi . Această nouă abordare a problemei justiţiei a determinat deposedarea magistratului de atribuţiile şi statutul său, devenind şi el un simplu funcţionar supus ierarhiei totalitare”, afirmă procurorii.

Pentru a permite Securităţii încarcerarea cetăţenilor consideraţi periculoşi pentru „regimul de democraţie populară”, fără decizia instanţei de judecată, s-au emis acte legislative pentru înființarea lagărelor  de reeducare prin muncă. În norme se regăsea următoarea menţiune: “Trebuie să fie clar că, în general în unităţile de muncă trimitem pe cei ce nu se pot încadra în text de lege (penală)”.  Trimiterea la muncă echivala cu exterminarea.

Cine erau cei trimiși la “reeducare”

Potrivit documentelor din primul dosar al “procesului comunismului”, categoriile de cetăţeni trimişi la reeducare erau:

– „toţi cei care lansează zvonuri sau răspândesc zvonuri alarmiste, duşmănoase, ascultă şi difuzează propaganda deşănţată a posturilor de radio imperialiste;

– toţi cei care aduc injurii Partidului Muncitoresc Român, conducătorilor săi, Guvernului Uniunii Sovietice şi conducătorilor săi şi ţărilor de democraţie populară;

– toţi acei cetăţeni români care întreţin legături de prietenie cu delegaţiile imperialiste care au frecventat sau frecventează bibliotecile, concertele şi în general manifestările propagandistice, precum şi toţi cei ce sunt în relaţii cu familiile  funcţionarilor ambasadelor imperialiste;

– toţi aceia care, prin corespondenţa internă sau internaţională, iau atitudine duşmănoasă, transmit ştiri tendenţioase, alarmiste, duşmănoase …”.

 

Ceaușescu a schimbat tactica eliminării disidenților

După instalarea la putere in 1965, Nicolae Ceaușescu a schimbat tactica anihilării opozanților politici pentru a elimina ostilitatea cetăţenilor și a câștiga simpatia unor state Occidentale. Mii de oameni aflați în închisori pentru infracțiuni politice au fost grațiați. Însă, chiar dacă au fost puși în libertate, niciodată nu au fost cu adevărat liberi.  Aceste persoane au fost în continuare considerate „duşmanii regimului”, fiind îndeaproape monitorizate de Securitate, constată procurorii.

Deși Constituția din 1965 garanta libertăți precum libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor, inviolabilitatea persoanei, a domiciliuluilui, secretul corespondenței, a comunicațiilor telefonice, în realitate nu s-a respectat nici una dintre aceste prevederi constituționale.

Nici noile coduri penale, aplicate din 1969, nu au îmbunătățit situația. Dimpotrivă, au lăsat mână liberă Securității și Miliției (instituții militarizate), care erau abilitate să facă anchetele penale. Cele două instituții primeau ordine de la conducătorii PCR.

Principalele metode de anchetă folosite de Securitate au fost tortura fizică și psihică (frica era instrument de dominaţie). Alte metode pentru a obține declarații acuzatoare erau: subalimentația prelungită, falsificarea declaraţiilor, folosirea de scrisori plastografiate pentru a obţine recunoaşterea unor fapte, redactarea unor declaraţii în lipsa persoanelor anchetate sau consemnarea unor răspunsuri nereale, pe care persoanele anchetate erau constrânse să le semneze, alte metode.

Principalul instrument de control al Securităţii asupra populaţiei era însă reţeaua informativă, alcătuită din mai multe categorii de surse, respectiv persoana de sprijin (folosită pentru a culege informaţii de primă sesizare); informatorul (recrutat şi dirijat pentru culegerea sistematică de informaţii despre persoane, evenimente, acţiuni, medii profesionale); rezidentul (un informator cu calităţi excepţionale, care se substituia ofiţerului în anumite situaţii şi ţinea legătura cu sursele din reţea); casă conspirativă (utilizat în mod conspirativ de Securitate pentru întâlnirile ofiţerilor cu informatorii sau pentru rezolvarea altor sarcini operative); casă de întâlniri (locuinţă, birou sau spaţiu pus temporar la dispoziţia organelor Securităţii în urma unui acord scris cu proprietarul chiriaşul. Persoanele care acceptau o astfel de convenţie cu Securitatea deveneau gazde case de întâlniri) .

Toate acestea permiteau generalizarea urmăririi informative a tuturor persoanelor, atât la locul de muncă, cât şi la domiciliu, arată procurorii. Fiecare individ trebuia să ştie că „ochiul atent” al Securităţii se afla peste tot, iar orice mişcare a sa nu putea scăpa neobservată. Se urmărea astfel reprimarea oricărei manifestări împotriva regimului comunist prin crearea sentimentului de frică de a nu fi descoperit de omniprezenţii informatori.

Rechizitoriul “Ursu” răspunde, implicit, și la întrebarea: de ce nu s-a început procesul comunismului încă din 1990?  Procurorii precizează în rechizitoriu  că mulți colegi ai ofițerilor de Securitate de la Direcția a VI Cercetări Penale, care l-au torturat și bătut pe disidentul Gheorghe Ursu, provocându-i decesul, au fost cooptați, în ianuarie 1990, în noua structură militară de cercetări penale din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Tot în rechizitoriu se precizează că “unul dintre colegii torționarilor Pârvulescu și Hodiș a fost cooptat chiar în cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale”, noua structură politică construită de Ion Iliescu și aliații săi pe fundamentul fostului partid unic – Partidul Comunist Român.

Altfel spus, cu reprezentanți ai Securității și ai PCR în structurile noii puteri nu se putea începe un adevărat “proces al comunismului”. Între foștii lideri comuniști instalați la putere în decembrie 1989 s-au aflat, între alții, Ion Iliescu, Silviu Brucan (propagandist al represiunilor  sângeroase din anii ’50 prin ziarul “Scânteia”), Alexandru Bârlădeanu, iar majoritatea ofițerilor de Securitate au fost cooptați în serviciile secrete organizate după 1990.

 

Trimiși în judecată

Primul torționar trimis în judecată a fost Gheorghe Crăciun, fost comandant al Penitenciarului Aiud. Procesul a încetat din cauza decesului acestuia în 2001.

Între 2001-2005, când a revenit la putere Ion Iliescu,  nu a fost trimis în judecată nici un torționar, deși pe rolul parchetelor existau multe plângeri. Abia după 2013 au fost judecați Alexandru Vișinescu (condamnat definitiv, anul acesta, la 20 de ani închisoare) și Ion Ficior ( condamnat la 20 de ani în primă instanță). Însă, în nici unul dintre aceste dosare nu se face o radiografie exhaustivă a sistemului represiv așa cum apare în dosarul “Ursu”.

 

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...
Ultima oră
Pe aceeași temă