18.5 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE: ÎCCJ: Elena Udrea va putea merge luni în Parlament

UPDATE: ÎCCJ: Elena Udrea va putea merge luni în Parlament

UPDATE 11.10: ÎCCJ a admis cererea Elenei Udrea de a se prezenta în faţa Elenei Udrea, a declarat deputata.

"Este o situaţie excepţională, sunt la a şaptea cerere de urmărire penală", a spus deputata.

Întrebată cum comentează acuzaţiile din dosarul "Gala Bute", conform cărora şi-ar fi făcut ziua de naştere cu bani primiţi ca mită, Elena Udrea a spus: "Acesta este un motiv pentru care se cere din nou arestarea mea preventivă. Aşa cum, presupun, aţi aflat deja pe surse acest amănunt picant, ar fi intersant dacă aţi putea să aflaţi, pe surse, şi ce evoluţii au avut loc în acest dosar, ieri (vineri, n.r.), spre exemplu, evoluţii favorabile mie".

De asemenea, Elena Udrea a fost întrebată dacă fostul ei soţ, Dorin Cocoş, ar fi făcut referire şi la ea în declaraţiile pe care le-a dat în faţa anchetatorilor, în dosarul "Microsoft".

 "Este imposibil ca fostul meu soţ să spună aşa ceva, pentru că nu este adevărat. Mai mult nu pot comenta".

——–

UPDATE 10.41: Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea Elenei Udrea, conform B1TV. Elena Udrea aşteaptă decizia judecătorilor alături de avocaţii ei.

——-

UPDATE 09.39. Elena Udrea a ajuns la ÎCCJ.

"Cer instanţei să merg luni în Parlament" a spus deputata. 

——

Elena Udrea a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) să îi permită să îşi părăsească domiciliul pentru a merge la Parlament să se adreseze plenului Camerei Deputaţilor, care va vota o nouă cerere a procurorilor DNA de arestare a deputatei pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute", transmite Mediafax.

Citește și: FOTO. Ce precizări face Elena Udrea în privinţa recursului la arestarea la domiciliu

Solicitarea Elenei Udrea, care este de marţi arestată la domiciliu, urmează să fie analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sâmbătă dimineaţă.

"Este o cerere adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Secţia penală a Înaltei Curţi, prin care doamna Udrea solicită să i se încuviinţeze deplasarea la Parlament pentru ziua de luni", a declarat avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea.

Fostul ministru Elena Udrea a fost în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă, a decis marţi ca aceasta să fie cercetată în arest la domiciliu. Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, miercuri, cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute".

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul Microsoft, cât şi în dosarul Gala Bute.

Cele mai citite

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...

Proliferarea în mediul online a imaginilor cu abuzuri sexual asupra copiilor, creștere alarmantă

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al...

Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, susține campania pan-europeană pentru drepturile reproductive

Slovenul Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a devenit cel mai recent lider important care susține campania pan-europeană pro-alegere, luptând pentru drepturile reproductive în Europa, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă