10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialReforma din Cultură, între promisiuni şi realitate. Declaraţii ale ministrului de resort.

Reforma din Cultură, între promisiuni şi realitate. Declaraţii ale ministrului de resort.

Participând azi la emisiunea După 20 de ani, de la PRO TV, noul ministru al Culturii, Corina Şuteu, a expus o serie de principii pe care vrea să le urmeze în mandatul său. Pe unul dintre primele planuri se află situaţia de la Oprea Română. Alte subiecte importante sunt legate de stângerea banilor din subscripţie publică pentru achiziţionarea lucrării „Cuminţenia pământului”, dar şi în legătură cu chestiunea cinematografiei române şi starea patrimoniului românesc, în general.

Cât priveşte situaţia de la Opera Română, Corina Şuteau a spus că un nou manager aici va fi după 20 mai. „Încerc să reangajez dialogul cu toate părţile implicate în acest şantier enorm şi să folosesc momentul de la Operă ca o posibilitate de reformă”. Oficialul a mai spus, legat de acelalaşi subiect, că “e o situaţie gravă care dezvăluie o serie de lucruri, şi anume că instituţia de spectacol din România nu a fost adaptată cu instrumente care să o facă performantă în favoarea creativităţii”.

Cât priveşte subscripţia publică pentru „Cuminţenia pământului”, Corina Şuteu nu a fost tranşantă în a spune că e convinsă că toţi banii se vor strânge. Şi nici nu a putut să dea un răspuns clar despre intenţia Guvernului, dacă banii nu se strâng. „Sunt convinsă că va exista o modalitate în care va rămâne acest gest simbolic de participare populară ca achiziţionarea unei opere de artă”.

La capitolul monumente istorice, situaţia este mai mult decât gravă. Există 600 de monumente în ţară, în stare avansată de degradare, dar numai pentru 30% dintre ele există studii.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă