10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRegele Mihai se retrage din viața publică

Regele Mihai se retrage din viața publică

Regele Mihai se retrage din viața publică, conform unui anunț făcut marți de Consiliul Regal. Principesa Margareta va prelua îndatoririle Regelui, devenind, astfel, Custodele Coroanei. 

Maiestatea Sa a fost supus unei intevenții chirurghicale, în Elveția. Medicii l-au diagnosticat cu leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant. În aceste condiții, Regele Mihai se va retrage, pentru o perioadă, din viața publică. Regele Mihai urmează un tratament complex și solicitant, conform anunțului Consiliui Regal. 

”În ultimele sătpămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei și a Statului Român Modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-și continue menirea și să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, este mesajul transmis de Regele Mihai. 

Găsiți atașate articolului declarația Regelui și comunicatul Consiliului Regal. 

 

 

 

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă