15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRegistrul Donatorilor de Celule Stem a salvat prima viaţă

Registrul Donatorilor de Celule Stem a salvat prima viaţă

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice, a salvat prima viaţă. Joi, 1 august, a avut loc primul transplant cu celule stem recoltate de la un donator neînrudit din străinătate, prima procedură de acest fel făcută cu ajutorul Registrului , transmite Mediafax.

Un polonez, care s-a înscris în registrul din Polonia în urmă cu trei săptămâni, a dăruit viaţa unui bolnav de leucemie român. În viitor, alte patru transplanturi de celule stem vor avea loc la Clinica din Târgu-Mureş şi la Institutul Clinic Fundeni.

În 2008, în timp ce realiza campania “Există viaţă după moarte”, Paula Herlo a descoperit că România este una dintre puţinele ţări ale lumii în care bolnavii de leucemie sau altă formă de cancer al sângelui sunt lăsaţi să moară dacă nu au un donator în familie. Un an mai târziu, Ştirile Pro TV au demarat campania “Avem viaţa în sânge”, determinând autorităţile să înfiinţeze Registrul Donatorilor de Celule Stem. Emil Boc, premierul de la acea vreme, şi fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac au anunţat acest lucru în cadrul emisiunii “România, te iubesc!” de la Pro TV.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă