13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialRelu Fenechiu, în carantină la Penitenciarul Iaşi

Relu Fenechiu, în carantină la Penitenciarul Iaşi

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, beneficiază de condiţii de carantină la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, fiind considerat o “persoană cu risc de vulnerabilitate”, informează Mediafax.

Conform unei adrese oficiale emise de către Penitenciarul de Maximă Securitate din Iaşi, conducerea unităţii de încarcerare a confirmat că Relu Fenechiu încă se află cazat în Secţia 9, camera 5, care este destinată condamnaţilor privaţi de libertate cu măsuri preventive sau aflate în regim de carantină, clădirea respectivă fiind una construită în 2011.

În 24 februarie, o comisie care s-a instituit la Bucureşti a stabilit că Fenechiu va avea un regim de detenţie închis, moment în care ar fi trebuit să fie mutat într-o zonă a închisorii denumită “blocul vechi”, unde sunt cazate, în fiecare celulă, cîte 25 – 30 de persoane.

Fostul ministru al Transporturilor este însă cazat într-o celulă din blocul de carantinare, cu opt locuri, din care sunt ocupate doar cinci, alături de Relu Fenechiu aflându-se fratele său, Lucian, precum şi Bogdan Damian, celălalt condamnat în dosarul Transformatorul, Ion Mărghidan, fost director al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova şi încă un deţinut.

“Având în vedere faptul că atât deţinutul nominalizat, cât şi ceilalţi deţinuţi din camera de deţinere unde acesta este custodiat în prezent au solicitat în scris conducerii penitenciarului Iaşi să li se acorde protecţia necesară, în virtutea funcţiilor publice deţinute anterior arestării, cererile acestora au fost analizate de către o comisie care a stabilit includerea lor în categoria persoanelor cu risc de vulnerabilitate, potrivit reglementărilor în vigoare. Plecând de la cele prezentate, la repartizarea pe secţii şi camere de deţinere, trebuie să se ţină seama şi de măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei, de asigurarea unei protecţii corespunzătoare, sens în care activităţile zilnice, cât şi cazarea se realizează separat, cu scopul de a preveni evenimentele negative”, se arată într-o adresă a conducerii penitenciarului, semnată de către Marius Vulpe, directorul unităţii de detenţie, şi de comisarul de penitenciare Marian-Pompiliu Dima, director adjunct economic-administrativ.

Făcând parte dintr-o procedură de renovare periodică, celula în care se află cazat, în prezent, Relu Fenechiu a fost renovată complet cu scurt timp înainte ca acesta să fie condamnat.

“Penitenciarul Iaşi face lucrări de igienizare prin zugrăveli şi alte lucrări specifice. Acestea se fac în funcţie de gradul de degradare al camerei de deţinere, precum şi în funcţie de posibilitatea de eliberare a acesteia, fapt ce s-a petrecut la mai multe camere de deţinere, anterior depunerii în penitenciar a persoanelor menţionate”, se precizează în adresă.

Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi susţine că nu există posibilităţi de separare a personelor vulnerabile faţă de restul deţinuţilor, în cazul celor care sunt condamnaţi la un regim închis.

Penitenciarul din Iaşi a avut, conform aceluiaşi document, şi două contracte de prestări servicii de munci necalificate în construcţii încheiate cu una dintre firmele lui Relu Fenechiu, Fene Grup, în 2006 şi în 2008. În 2006, contractul a avut valoarea de 5.541 şi au lucrat 20 de deţinuţi, iar în 2008 au muncit tot 20 de deţinuţi, valoarea contractului fiind de 15.160 de lei.

În 2006 penitenciarul a încheiat 53 de contracte cu diverşi beneficiari, iar în 2008, un număr de 62 de contracte.

Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, la sfârşitul lunii ianuarie, şi s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, fiind încarcerat în arest alături de fratele său, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian. În 2 februarie, Fenechiu a fost transferat la Penitenciarul de maximă Siguranţă Iaşi în regim închis.

Cele mai citite

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă