12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialRemus Truică şi Prinţul Paul, încă 15 zile în arest la domiciliu

Remus Truică şi Prinţul Paul, încă 15 zile în arest la domiciliu

Curtea de Apel Braşov a decis, marţi, prelungirea arestului la domiciliu cu încă 15 zile pentru Remus Truică şi Prinţul Paul, respingând solicitarea acestora de a fi judecaţi în libertate în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, transmite Mediafax.

Omul de afaceri Remus Truică şi Prinţul Paul s-au prezentat, marţi, alături de avocaţi, la Curtea de Apel Braşov, unde s-a judecat prelungirea arestului la domiciliu în cazul celor doi, instanţa dispunând prelungirea măsurii cu încă 15 zile.

Truică şi Prinţul Paul au solicitat înlocuirea măsurii cu cercetarea în libertate, însă judecătorii le-au respins cererea. Procurorii DNA au extins ancheta în ceea ce îi priveşte pe Paul Philippe al României şi omul de afaceri RemusTruică privind retrocedarea Fermei Băneasa, având suspiciuni în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafeţe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.

“Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenţiona să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului infracţional pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor”, arată procurorii în comunicatul de presă.

În acest context “în perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere şi o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov”. În martie 2006, susţin procurorii, comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov a constatat că Paul Philippe al României îndeplineşte condiţiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa respectivă. Acest lucru s-a întâmplat deşi reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării.

“Atât procesul verbal, cât şi anexa 37 au fost semnate de primarul Muşat Apostol şi de secretarul Dima Niculae şi înainte spre validare comisiei judeţene constituite la nivelul Instituţiei Prefectului Ilfov. La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptăţită, că antecesorul său a deţinut un titlu pe acel teren, suprafaţa de teren şi faptul că deţinea pădurea la momentul exproprierii”, arată procurorii anticorupţie.

Astfel, comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a recunoscut lui Paul Philippe al României dreptul de proprietate asupra terenului iar ulterior “s-a acţionat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Muşat Apostol, iar pe de altă parte de inculpatul Truică Remus, care a apelat la persoane din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, singura instituţie care putea dispune punerea în posesie”, spun procurorii.

“Imediat după intrarea în posesie, deşi a avut cunoştinţă de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoştea dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în defavoarea Regelui Carol al II-lea) inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate pe numele inculpatului Al României Paul Philippe”, explică DNA, precizând că prejudiciul în acest caz a fost estimat la 9.523.769 euro.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă