12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialReparaţiile pe autostrada Soarelui, amânate

Reparaţiile pe autostrada Soarelui, amânate

Lucrările de modernizare a tronsonului Bucureşti – Fundulea al Autostrăzii Soarelui vor începe în septembrie, după încheierea sezonului estival, a declarat, joi, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, conform Mediafax.

Citește și: Câți kilometri de autostradă vor fi finalizați în acest an

“Nu vor fi reparaţii în perioada în care există turism în floare, spre litoral. Vom avea grijă ca reparaţiile să fie după încetarea sezonului turistic, să înceapă undeva în septembrie, pe ambele sensuri. (…) Bucureşti – Fundulea este sectorul cu probleme, un sector care costă aproximativ 30-35 milioane euro ca reparaţii”, a spus şeful CNADNR.

Întrebat când vor fi finalizate lucrările, Neaga a spus că nu poate avansa un termen până când nu va fi finalizat studiul de fezabilitate al acestui proiect.

Reprezentanţii CNADNR au declarat în urmă cu circa două săptămâni că lucrările de modernizare a tronsonului vor începe în primăvară şi vor continua inclusiv pe perioada verii. Anunţul a stârnit nemulţumirea multor şoferi, dar şi a hotelierilor de pe litoral.

“Am făcut reparaţii şi vom continua reparaţiile, dar vreau să vă spun că avem pregătit un proiect de reabilitare a acestui tronson, din beton de ciment. Avem toate aprobările necesare şi soluţia va fi pusă în aplicare în acest an. Va fi reabilitat acest tronson, de la Bucureşti la Fundulea, pe ambele sensuri. Soluţia aprobată este frezare cu 8 centimetri a betonului de ciment şi înlocuire cu asfalt”, a declarat, la 25 februarie, Florea Dascălu, şeful Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul CNADNR.

Întrebat dacă reabilitarea va fi finalizată până în vara acestui an, când traficul se aglomerează cu turişti care merg spre Litoral, reprezentantul CNADNR afirma că lucrările vor fi derulate şi în vară, dar proiectul ar putea fi încheiat până la sfârşitul anului 2015.

Cei doi directori CNADNR au avansat sume diferite cu privire la costurile lucrărilor. Dascălu a susţinut că proiectul necesită fonduri de circa 22 de milioane de euro, însă Neaga a arătat că reparaţiile vor costa 30-35 milioane euro.

Traficul pe tronsonul Bucureşti – Fundulea al Autostrăzii Soarelui a fost deschis în 2004.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă