22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia - la capătul resurselor. Rezervele de PETROL se vor epuiza în...

România – la capătul resurselor. Rezervele de PETROL se vor epuiza în 20 de ani

Rezervele actuale de ţiţei ale României se vor epuiza în aproximativ 20 de ani la producţia medie anuală din ultimii ani (3,9 milioane tone), arată Strategia Energetică Naţională, publicată vineri de Ministerul Energiei, informează Agerpres.

România are un declin anual constant al rezervelor sigure de 5% şi o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei.

În ultimii cinci ani, producţia internă de ţiţei a înregistrat un declin constant de 2%, iar previziunile pentru următorii cinci ani sunt de accentuare a declinului, precizează documentul citat. Potrivit acestuia, limitarea declinului la 2% a fost realizată prin investiţii importante pentru menţinerea unui nivel de producţie cât mai ridicat – săpări de sonde noi, lucrări de reparaţii şi repunere în producţie, retrageri/adiţionări, investiţii cu privire la aplicarea unor procese de recuperare secundară.

'În contextul actual al preţului ţiţeiului şi al previziunilor pesimiste privind redresarea sa în următorii ani, este de anticipat un volum redus de investiţii şi cheltuieli pentru menţinerea producţiei. În aceste condiţii, evoluţia producţiei de ţiţei va fi, probabil, 
negativă', se mai arată în documentul citat. 

În plus, majoritatea zăcămintelor de ţiţei din România sunt zăcăminte mature, cu un grad mare de depletare, a căror menţinere în producţie necesită un volum mare de investiţii şi cheltuieli de operare. Numărul zăcămintelor petroliere apreciate ca fiind ajunse la maturitate sau depletate a înregistrat o evoluţie crescătoare. În ultimii cinci ani s-a renunţat la 32 zăcăminte mature de ţiţei, considerate neeconomic de exploatat. 'Este de aşteptat ca în următorii ani, dată fiind evoluţia nefavorabilă a preţului, numărul zăcămintelor închise să crească şi, în consecinţă, producţia să scadă. De asemenea, interesul investitorilor pentru concesionarea unor perimetre de exploatare ţiţei este în scădere', arată documentul citat. 

Orizontul de timp al investiţiilor în sectorul de explorare şi producţie este de 20-30 de ani. Pentru ca statul să-şi maximizeze câştigul, sistemul legislativ şi de reglementare (mai cu seamă cel fiscal) trebuie să fie predictibil şi stabil şi, totodată, adaptat situaţiei internaţionale, pentru menţinerea competitivităţii industriei petroliere naţionale. 

Pe termen scurt şi mediu, rezervele sigure de ţiţei pot fi majorate prin introducerea de noi tehnologii, care să conducă la creşterea gradului de recuperare în zăcămintele existente, iar pe termen mediu şi lung, prin dezvoltarea proiectelor de explorare a zonelor de adâncime (sub 3.000 m), a celor onshore cu geologie complicată şi a zonelor offshore din Marea Neagră, îndeosebi a zonei de apă adâncă (sub 1.000 m). 

Potrivit ANRM, la începutul anului 2015, rezervele dovedite de ţiţei ale României se situau la 38,678 milioane de tone, cele probabile la 9,237 milioane de tone, iar cele posibile la 10,620 milioane tone.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Burduja propune un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dorește să se înființeze, în România, un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei. Ministrul Burduja a lansat această propunere...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă