12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, cea mai mare colonie de pelicani din Europa

România, cea mai mare colonie de pelicani din Europa

Peste 20.000 de exemplare trăiesc pe teritoriul românesc, în special în Delta Dunării, potrivit unei numărători a Societății Ornitologice.

România este casa a peste 20.000 de pe­licani și deține, de asemenea, cea mai mare colonie din Europa. Cifra a fost oferită de So­­­cietatea Ornitologică Româ­­nă, care a realizat, în luna mai, o numărătoare. Aceasta face par­­­­te din primul Recensământ In­ternațional al Pelicanilor în Eu­ropa de Sud-Est, care a avut loc simultan în Balcani în Grecia, Albania, Muntenegru, Turcia, Bulgaria și România. În țara noastră cuibăresc două specii de peli­cani – pelicanii creți (Pelecanus crispus) și pelicanii comuni (Pelecanus onocrotalus). Scopul fiind de a avea o imagine cât mai corectă asupra efectivelor totale aparținând celor două specii, precum și asupra proporției dintre adulți și păsările care nu sunt încă mature în populațiile acestora. Aceste informații sunt esențiale pentru elaborarea și planificarea corectă a măsurilor de conservare.

Pelicanii sunt păsările zburătoare cele mai mari din țara noastră și au devenit adevărate simboluri ale Deltei Dunării. Biologii de la SOR au acoperit Bazinul Dunării și lacurile adiacente, Oltul inferior, litoralul Mării Negre și lacurile din vecinătate, zona lagunară Razelm-Sinoe, iar o parte din Delta Dunării a fost monitorizată prin survol. O altă parte a Deltei și a zonei lagunare a fost monitorizată de rangerii și agenții de la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, ARBDD.

În cazul pelicanilor comuni, există vești foarte bune. Cea mai mare colonie de pelicani co­­muni din Europa, de la Roșca-Bu­­haiova, este din ce în ce mai ex­­tinsă, acest lucru fiind evident pe baza observațiilor efectuate în ul­­timii ani. În timpul survolării au fost realizate fotografii aeriene, iar apoi au fost numărate individual toate păsările care apar în fotografii cu ajutorul programe­­lor specializate. Rezultatele indică faptul că aici avem deja un nu­­măr-record pentru cea mai veche colonie cunoscută de ornitologi. Locația a fost menționată drept colonie de pelicani comuni de mai bine de un secol, însă în pre­­zent colonia s-a extins mult în la­tura de nord-vest. Păsările depind de disponibilitatea locurilor de cuibărit (plauri), însă deosebit de importante sunt măsurile de protecție luate (sub administrarea ARBDD) prin eliminarea deranjului uman. În colonie au fost numărați 18.633 de indivizi, atât perechi cuibăritoare, cât și imaturi prezenți aici în perioada de cuibărit, record absolut de la începerea numărătorilor și un maxim înregistrat după cunoștințele noastre. În rest, prezența la începutul lunii mai a fost scăzută, în total, în România, fiind numărați 19. 993 de pelicani comuni.

Vești îmbucurătoare

„Numărătoarea din 2016 a fost una cu emoții, după ce în 2015 au fost înregistrate pierderi semnificative. Anul trecut, doar în Delta Dunării a fost constatată o mortalitate de proporții, minim 121 de pelicani creți (Pelecanus crispus) fiind victime ale gripei aviare în zonele de colonii din RBDD, ceea ce înseamnă că a fost pierdut un procent foarte mare din populația din România. Natura are însă o capacitate de refacere deosebită; astfel, avem o colonie nouă de pelicani creți și una în care au reînceput să cuibărească pelicanii creți după ani la rând în care nu mai fusese folosită, în ambele cuibărind considerabil mai multe perechi decât în anii precedenți. Sperăm că în viitor și aceste colonii se vor menține anual și vor reface rapid efectivele pierdute în­­tr-un timp atât de scurt“, a declarat Sebastian Bugariu, biolog la Societatea Ornitologică Română.   

19.993 pelicani comuni și 534 pelicani creți au numărat în Ro­mânia specia­liștii Societății Ornitologice Române.

Inedit

Colonii noi

Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta pelicanii creți au cuibărit și într-o co­lonie pe care o foloseau sporadic, cea de la Prundul cu Păsări, în apropiere de Histria, însă în număr considerabil mai mare, aici fiind identificate minimum 23 de perechi cuibăritoare. O altă colonie, relativ nouă, situată în afara Rezervației Biosferei Delta Dunării, a ajuns să numere peste 10 perechi cuibăritoare, ceea ce este o premieră. Colonia de pe insula de la Ceaplace este și în 2016 bine reprezentată – peste 60 de perechi cuibăritoare au fost observate aici. În total, specialiștii de la SOR și ARBDD au identificat 534 de indivizi din specia Pelecanus crispus în total în toate zonele evaluate.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă