15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, condamnată la CEDO pentru moartea unui deţinut cu probleme psihice

România, condamnată la CEDO pentru moartea unui deţinut cu probleme psihice

România a fost condamnată, marţi, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru lipsa unei anchete efective în cazul decesului unui deţinut cu probleme psihice care acuza că era agresat de gardieni şi îşi bătea cuie în cap, informează Mediafax.

 Astfel, CEDO a condamnat România în cazul Ionel Garcea, un deţinut care a murit în penitenciar în 2007, pentru moartea căruia nu s-a făcut o anchetă efectivă, potrivit unui comunicat al ONG-ului.

“Această hotărâre a CEDO reafirmă un principiu elementar, ignorat uneori de către stat: chiar şi în cazul în care victima unor abuzuri ale agenţilor statului decedează şi nu are aparţinători, statul trebuie să desfăşoare o anchetă rapidă şi efectivă pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de comiterea abuzurilor. Pentru sesizarea CEDO, lipsa familiei celui decedat poate fi suplinită de o organizaţie neguvernamentală care s-a aflat, anterior, în relaţii de colaborare cu victima abuzului”, spune APADOR-CH.

Organizația non-guvernamentală APADOR-CH, care a făcut denunțul, nu a cerut daune materiale pentru cazul Garcea.

Cazul lui Garcea, care nu avea rude, a fost susţinut atât în instanţele interne, cât şi la CEDO de APADOR-CH.

Ionel Garcea s-a născut în 1973 şi a murit la 19 iulie 2007 la Spitalul Penitenciar Rahova. Condamnat, în 2002, la şapte ani închisoare pentru un viol pe care nu l-a recunoscut niciodată, Garcea a fost diagnosticat cu o boală psihică, precum şi cu alte probleme de sănătate, fiind deseori internat în secţia de psihiatrie a spitalului penitenciar. A avut, de asemenea, câteva tentative de suicid, a refuzat să ia medicamente şi de trei ori a fost dus la spital pentru o intervenţie chirurgicală, după ce şi-a bătut un cui în frunte.

Garcea s-a adresat APADOR-CH încă din momentul arestării, apoi din penitenciar, de nenumărate ori, spunând că a fost bătut de gardienii închisorii în mai multe rânduri, într-o astfel de ocazie fiind internat în stare de inconştienţă. Conducerea penitenciarului a negat întotdeauna acuzaţiile lui Garcea, susţinând că măsurile luate împotriva lui au fost necesare pentru protecţia deţinutului.

În 2007, aflat la Spitalul Penitenciar Jilava, Garcea şi-a mai bătut un cui în cap. El a fost operat într-un spital civil şi trimis apoi la Spitalul Penitenciar Rahova, cu simptome post-operatorii, sepsis şi bronhopneumonie acută. Garcea a murit în spitalul Rahova la o lună după operaţie. Investigaţiile oficiale ca urmare a decesului lui sunt încă în curs şi la această dată.

APADOR-CH a sesizat CEDO în cazul Ionel Garcea, invocând încălcarea articolelor 2 (dreptul la viaţă), 3 (interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante) şi articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv). Garcea nu a beneficiat în închisoare de un tratament medical corespunzător stării sale de sănătate mintală şi fizică, iar investigaţiile administrative şi penale făcute după moartea sa nu au fost satisfăcătoare.

Curtea a decis, marţi, că în cazul Garcea a fost încălcat articolul 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că autorităţile nu au desfăşurat o anchetă efectivă privind decesul acestuia din cauza lipsei îngrijirilor medicale corespunzătoare. În opinia Curţii, faptul că durata anchetei penale a depăşit cinci ani face ca aceasta să nu aibă un caracter efectiv.

De asemenea, CEDO a mai precizat că un ONG poate formula plângeri la Curte în numele unei persoane decedate, atunci când este vorba despre o culpă a statului, dacă între respectivul ONG şi decedat au existat relaţii de colaborare anterioare – ceea ce a fost şi cazul APADOR-CH-Garcea.

 

 

Cele mai citite

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...
Ultima oră
Pe aceeași temă