27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, una din cele cinci țări care mai au deschisă ambasada din...

România, una din cele cinci țări care mai au deschisă ambasada din Libia

România este una din cele cinci țări care mai au deschisă ambasada din Tripoli, unde confruntările între miliţii islamiste rivale s-au soldat, potrivit estimărilor, cu circa 200 de morţi, în ultimele două săptămâni, scrie ziarul italian Il Messaggero, în ediţia online, citat de Mediafax.

Potrivit unor surse diplomatice citate de presa italiană, singurele ambasade rămase deschise la Tripoli sunt cele ale României, Italiei, Maltei, Marii Britanii şi Ungariei.

Grupul terorist Ansar al-Sharia a anunţat vineri, potrivit Al-Arabiya, că deţine controlul asupra oraşului rebel Benghazi, unde a fost proclamat "emiratul islamic".

"Libia riscă să se confrunte cu un război civil sângeros", avertizează Ministerul italian de Externe.

"Bilanţul confruntărilor între miliţii islamiste rivale este estimat la circa 200 de morţi şi 400 de răniţi, în două săptămâni, iar aeroportul din Tripoli este distrus", a declarat Federica Mogherini, ministrul italian de Externe.

Surse din cadrul serviciilor de informaţii italiene avertizează că islamiştii libieni ar putea utiliza avioane rămase pe aeroportul din Tripoli pentru a comite atacuri sinucigaşe în ţări occidentale, Italia fiind printre ţintele vizate

Cele mai citite

UE se angajează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

Uniunea Europeană va aloca 3,5 miliarde de euro (3,71 miliarde de dolari) pentru a proteja oceanele și a promova durabilitatea printr-o serie de inițiative...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă