23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRomânia a solicitat sprijin pentru întărirea securității la Marea Neagră

România a solicitat sprijin pentru întărirea securității la Marea Neagră

Unul dintre momentele cele mai importante ale vizitei premierului Dacian Cioloș în SUA l-a constituit întâlnirea cu vicepreşedintele american, Joseph Biden, care a avut loc la Casa Albă și a durat de două ori mai mult decât fusese prevăzut, anume o oră și zece minute.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei americane, preluat de către Agerpres, „vicepreşedintele Biden a apreciat eforturile premierului Cioloş de a implementa reformele critic necesare guvernării şi statului de drept, notând că continuarea progresului în domeniul reformelor va consolida dezvoltarea democratică şi economică a României şi parteneriatul economic dintre România şi Statele Unite ale Americii”.

Vicepreşedintele american a mulţumit lui Dacian Cioloş pentru contribuţiile României la Coaliţia contra organizaţiei Stat Islamic şi la misiunea ­NATO în Afganistan, exprimându-şi totodată condoleanţele pentru moartea a doi soldaţi români ucişi în Afganistan pe 7 mai. Joe Biden şi prim-ministrul român au discutat de asemenea importanţa dezvoltării sectorului energetic al României pentru securitatea energetică europeană şi au subliniat necesitatea de a sprijini şi accelera eforturile de reformă ale Republicii Moldova, adaugă comunicatul Casei Albe.

Cei doi lideri au convenit asupra importanţei asigurării ca Aliaţii să ia măsuri, în perspectiva summitului NATO din 8-9 iulie de la Varşovia, pentru a consolida capacitatea de descurajare a Alianţei şi postura de apărare pe flancurile de est şi de sud, potrivit Agerpres. În contextul summitului NATO de la Varşovia, “am solicitat si am obţinut sprijinul SUA şi am obţinut promisiunea că vom fi susţinuţi pentru întărirea cooperării la Marea Neagră, cooperare militară la nivel naval”, a declarat premierul Dacian Cioloş, după întrevederea cu vicepreşedintele american, Joseph Biden, la Casa Albă.

Acesta a adăugat că în cadrul întâlnirii a solicitat de asemenea „sprijinul pentru o brigadă multinaţională pe teritoriul României, tot în parteneriat cu Aliaţi, o brigadă unde România s-a angajat să pună la dispoziţie resurse, toate acestea în cadrul sistemului de descurajare şi de apărare pe tot flancul estic al Europei, nu doar pe partea de nord-est, ci şi pe partea de sud-est”.

Cheia de la Deveselu

Anterior, premierul a avut o întâlnire la Ambasada României la Washinton cu un grup format din peste 150 de persoane, membrii comunităţii româneşti din regiunea Washington.  „Obiectivul principal al acestei vizite a fost să confirmăm interesul României pentru întărirea cooperării în cadrul parteneriatului strategic cu SUA, care a livrat rezultate deja. Deci nu e vorba doar de chestiuni declarative. Avem deja rezultate pe partea de cooperare privind securitatea şi apărarea. Recent a fost inaugurată punerea în funcţiune a scutului antirachetă de la Deveselu, care este un element important nu doar pentru România şi Statele Unite, dar sperăm noi să devină şi în dispozitivul de apărare al NATO în această regiune. Am început să devenim furnizori de securitate, nu doar solicitanţi de securitate”, a afirmat premierul Cioloş. 

Prim-ministrul a fost însoţit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, de şeful Cancelariei primului ministru, Dragoş Tudorache, de consilierul pe politică externă, ­Călin Ungur, şi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.  

Cooperare în domeniul economic

Premierul Dacian Cioloş a mai precizat că SUA vor sprijini România în dezvoltarea de instrumente financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi pentru creşterea calităţii managementului companiilor de stat.

„Am discutat totodată despre posibilitatea de a dezvolta relaţiile de cooperare în domeniul economic, de a stimula investiţiile americane în România, avem şi susţinerea Casei Albe pentru acest lucru – un subiect pe care de altfel l-am discutat nu numai ieri la Detroit, dar şi astăzi cu secretarul Pritzker pentru Comerţ (secretarul american al comerţului, Penny Pritzker  – n.r.). Avem o foaie de parcurs unde Statele Unite o să ne sprijine pentru a dezvolta instrumente financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi pentru a dezvolta calitatea managementului companiilor de stat”, a explicat premierul, într-o declaraţie de presă la Casa Albă.

Cele mai citite

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă