16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRomania ar putea avea sistem de irigatii nou pana in 2020

Romania ar putea avea sistem de irigatii nou pana in 2020

Reabilitarea infrastructurii principale de irigații din România necesită investiții de aproape un miliard de euro și s-ar putea realiza din fonduri europene prin planul Juncker sau de la bugetul de stat dacă va exista un consens politic pentru alocarea unor sume suplimentare, în fiecare an, până în 2020, consideră ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

"Rămâne problema infrastructurii principale de irigații, a stației de pompare și a canalului magistral, care din păcate nu se pot reabilita din fonduri europene. Avem însă planul Juncker pentru care am aplicat și noi pentru un proiect de un miliard de euro. Sper să avem succes, dar dacă nu vom avea, există deja în Parlament un proiect de lege și dacă partidele politice vor ajunge la consensul politic pe care eu îl propun vom putea avea o suma suplimentară, în fiecare an, până în 2020, pentru infrastructura principală de irigații", a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că un răspuns din partea Comisiei Europene pe planul Juncker este așteptat în luna septembrie a acestui an, iar dacă nu va exista resursa europeană, suma alocată anual va depinde de bugetul de stat "cât poate să suporte" și de ceea ce va însemna "acel acord politic la care mă gândesc".

Ministrul a subliniat că încă din 2012 s-au căutat soluții pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații, iar pentru cea secundară au fost investite până în prezent numai din fonduri europene circa 140 de milioane de euro.

"Din anul 2012 și până în prezent avem investiți 140 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare pentru o suprafață de peste 300.000 de hectare. Am deschis în urmă cu câteva zile o nouă măsură din PNDR pentru a primi proiecte pentru cei care s-au constituit în organizații de irigații și după ce vom face și aceste investiții încă 400.000 de hectare vor fi reabilitate prin fonduri europene ca infrastructură secundară. Pentru prima dată avem o alocare uriașă, adică 140 de milioane de euro plus 430 milioane de euro, respectiv 570 de milioane de euro pe proiecte care sunt în implementare sau pentru care primim proiecte în momentul de față. Cred că dacă putem merge în paralel cu cele două componente, infrastructură principală și secundară, cu siguranță în următorii ani vom rezolva și această problemă legată de irigații", a adăugat Constantin.

Șeful MADR a precizat că anul acesta deși au fost contractate pentru irigații peste 300.000 de hectare, până în prezent au fost irigate doar 160.000 de hectare de culturi agricole, iar seceta a afectat deja o marte parte din culturile agricole.

"Au fost contractate în acest an 300.000 de hectare și s-au irigat undeva la 160.000 de hectare. Marea problemă pe care o avem este legată de costul pe care trebuie să îl plătească fermierii și pe de altă parte de infrastructura pe care o avem", a adăugat oficialul MADR.

Directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Florin Barbu, declara, la sfârșitul lunii iunie a acestui an, că solicitările fermierilor pentru irigarea terenurilor agricole în acest an nu depășiseră 100.000 de hectare, deși au fost contractate 330.000 de hectare, iar 823.000 ha erau efectiv pregătite pentru irigat.

"În prezent sunt viabile pentru irigații 1,5 milioane de hectare, din care 823.000 sunt efectiv pregătite pentru irigat, dar în momentul de față am avut solicitări și am irigat doar pe 100.000 de hectare deși avem contractate 330.000 de hectare. Prima umplere a canalelor s-a făcut de către ANIF și a fost suportată din bugetul agenției. Canalele pe infrastructura principală, pe 823.000 de hectare, au fost pline și cred că putea să irige toată lumea", a explicat șeful ANIF în 29 iunie.

Acesta a precizat, la vremea respectivă, că ANIF a reușit să cumpere în acest an energie electrică de pe bursă, de la BRM, la cel mai mic preț, 154 de lei MWh, respectiv o cantitate de 90.000 de MWh, ceea ce a redus semnificativ costul apei pentru irigații.

În data de 15 iulie, MADR a deschis trei noi măsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală /PNDR/ 2014 — 2020, cea mai consistentă din punct de vedere financiar fiind măsura destinată sistemelor de irigații, în cuantum de 435 milioane de euro, 370 milioane de euro reprezentând contribuția europeană, iar restul de la bugetul de stat.

Fondul european de investiții strategice (FEIS) din cadrul 'planului Juncker' poate deveni operațional din luna septembrie, Comisia Europeană finalizând pregătirile în data de 22 iulie 2015.

Planul Juncker este cea mai importantă inițiativă pentru impulsionarea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă adoptată de actualul Executiv comunitar, fiind adesea considerat un nou plan Marshall. Fundamentul planului este FEIS, fond ce dispune în prezent de 16 miliarde de euro, sumă obținută prin contribuțiile a 10 state din UE, la care se adaugă alte 5 miliarde puse la dispoziție de BEI. CE dorește să mobilizeze în total prin investiții publice și private circa 315 miliarde de euro pentru finanțarea de proiecte în numeroase domenii, inclusiv în infrastructura de transport și în sectorul energetic.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă