12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRomânia TV, amendată de CNA. Care este motivul

România TV, amendată de CNA. Care este motivul

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu 20.000 de lei România TV, pentru o emisiune în care Corneliu Vadim Tudor a spus că România “e pe mâna unui handicapat, un neamţ de mâna a doua”, potrivit Mediafax

Astfel, CNA a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe emisiuni difuzate la România TV, între care şi “Ediţie specială” din 30 noiembrie 2014, în care au fost invitaţi Corneliu Vadim Tudor şi Miron Cozma.

În această emisiune, în afară de afirmaţiile în care Corneliu Vadim Tudor se referă la România care s-ar afla “pe mâna unui handicapat”, a “unui neamţ de mâna a doua”, acesta se mai întreabă “de ce nu stă dracului la cratiţă, cucoana asta Angela”. În urma difuzării acestei emisiuni, România TV şi-a cerut scuze într-o emisiune de ştiri şi s-a delimitat de afirmaţiile făcute de Vadim Tudor.

Pe de altă parte, CNA a analizat, marţi, şi alte emisiuni de la România TV, între care şi “România la raport” din 24 martie, care a fost moderată de Andreea Creţulescu şi în care s-a discutat despre o serie de imobile care ar fi fost retrocedate de Traian Băsescu unui bărbat, Nicholas Jordan, moştenitor al industriaşului Iordache Minciulescu.

Citește și: Postul de televiziune B1 TV, amendat de CNA

Totodată, CNA a analizat emisiunea “România la raport” din 11 august 2014, în care a fost dezbătut subiectul unor adopţii care au avut loc în anii 1990, de care a fost legat numele lui Klaus Iohannis şi al familiei acestuia.

În urma difuzării acestei emisiuni, Klaus Iohannis, care, la momentul respectiv, era candidat la preşedinţia României, a transmis CNA o reclamaţie, în care a spus că i-a fost încălcat dreptul la imagine.

“Libertatea de exprimare nu este absolută. Dincolo de încălcarea evidentă a dreptului meu la imagine, atitudinea postului TV (România TV, n.r.) este de natură a afecta şi interesul general. Emisiunea s-a desfăşurat chiar în seara în care am fost desemnat candidatul Alianţei Creştin-Liberale la preşedinţia României. Libertatea de exprimare şi alegerile libere sunt două drepturi fundamentale ce stau la baza unui regim democratic. Atunci când, abuzându-se de libertatea de exprimare se prezintă informaţii neconforme realităţii, libera expresie a opiniei cetăţenilor cu privire la alegerea preşedintelui României este la rândul ei supusă unei tentative de viciere, întregul proces democratic având de suferit”, se spune în sesizarea lui Klaus Iohannis.

Roxana Niculescu, directorul de programe al România TV, a declarat că televiziunea a fost deja sancţionată de CNA pentru perioada de precampanie electorală. “Ne reîntoarcem la perioada campaniei electorale?”, i-a întrebat Niculescu pe membrii CNA, precizând că, în perioada din precampanie, România TV a fost sancţionată inclusiv pentru informaţiile referitoare la adopţiile în care ar fi fost implicată familia Iohannis.

CNA a decis în cele din urmă să nu reţină în sancţiune şi sesizarea lui Klaus Iohannis, întrucât au trecut deja şase luni de la trimiterea ei. De asemenea, CNA a pierdut în ultima vreme procese cu radiodifuzori pe speţe care vizau sesizări mai vechi de şase luni, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi.

Însă membrul CNA Lorand Turos a fost nemulţumit că nu a ştiut despre existenţa acestei sesizări, care a fost trimisă Consiliului în august 2014. “De acum încolo, până când aceste lucruri nu se clarifică, eu mă recuz de la a mai alcătui ordinea de zi şi în consecinţă de a mai conduce şedinţa publică a CNA”, a mai spus Lorand Turos.

La rândul său, membrul CNA Dorina Rusu a sugerat că ea este cea care a introdus această sesizare a lui Klaus Iohannis pe ordinea de zi a şedinţei CNA din 21 aprilie, pe care Rusu a prezidat-o. Raportul de monitorizare şi sesizarea nu au fost luate în discuţie atunci întrucât nu s-a ajuns la punctul de pe ordinea de zi pe care se aflau acestea.

Dorina Rusu, care a fost propusă membru al CNA chiar de preşedintele Klaus Iohannis, a spus că i se pare că sunt foarte grave lucrurile sesizate de acesta privind emisiunea “România la raport” din 11 august 2014. Înainte de a fi propusă şi ulterior numită membru al CNA de Parlament, Dorina Rusu a fost consilier al PNL şi a făcut parte din echipa de campanie a PNL în toate campaniile electorale ale partidului din 2012 şi până în noiembrie 2014, ca specialist în relaţia cu societatea civilă şi comunicarea online.

“Aici am fost nominalizată de domnul Iohannis, poate de asta am fost mai atentă (în privinţa sesizării acestuia, n.r.) (…) Când am văzut că e o sesizare din august, normal că am crezut că trebuie pusă pe ordinea de zi. Sigur, eu nu am ştiut că au existat nişte sancţiuni (în cazul România TV, pentru perioada de precampanie, n.r.), habar n-am dacă pe aceleaşi fapte sau nu”, a spus Dorina Rusu. Ea a mai spus că ţine “de onorabilitatea” CNA să nu lase sesizări primite fără răspuns.

Citește și: Pro TV, amendat cu 100.000 de lei. Ce emisiuni au fost sancționate

Însă membrul CNA Monica Gubernat, cea care a prezidat şedinţa de marţi a Consiliului, a spus că toate informaţiile referitoare la sesizări au fost primite de membrii CNA pe e-mail.

Pe de altă parte, Dorina Rusu a făcut referire la moderatorii acestor emisiuni de la România TV, care nu şi-au îndeplinit rolul impus de legislaţia audiovizualului.

“În aproape fiecare din emisiuni, moderatorul, în loc să modereze, incită (…) Emisiunea în care au fost invitaţi Cozma şi Vadim Tudor se fac nişte acuzaţii foarte grave (…) Să vorbeşti despre neamţ handicapat şi că nu trebuie un neamţ să conducă România este discriminare, incitare, xenofobie. Sunt nişte lucruri foarte grave care nu ar trebui să existe în România secolului 21 (…) Nu există distincţii între fapte şi opinii. Am impresia că postul a rămas liber pe nişa de piaţă a OTV, există din ce în ce mai mare asemănare între OTV şi România TV (…) Mie nu mi se pare că asta e televiziune”, a mai spus Dorina Rusu.

Ea a propus amendarea România TV cu 30.000 de lei, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicată. “Pentru” propunerea sa au mai votat Lorand Turos, Viorel Buda, Laura Georgescu şi Radu Herjeu, în timp ce Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu au votat “împotrivă”.

Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu au susţinut o altă propunere, de 10.000 de lei, făcută de Popescu. Acesta a ţinut cont de faptul că România TV şi-a cerut scuze pentru emisiunea cu Vadim Tudor.

Întrucât nici această propunere nu a întrunit numărul minim necesar de voturi, Radu Herjeu a făcut o altă propunere – amendă de 20.000 de lei. Aceasta a fost aplicată, după ce “pentru” acordarea acesteia au votat Lorand Turos, Viorel Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Răsvan Popescu şi Dorina Rusu, în timp ce “împotrivă” au votat Monica Gubernat şi Laura Georgescu.

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 40, alineatele 2 şi 3 din Codul audiovizualului, potrivit căruia “Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile. Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”, şi pentru încălcarea articolului 47, alineatul 2 din Cod – “Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie”.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă