10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSatu Mare: Fost șef al Finanțelor Publice, trimis în judecată pentru luare...

Satu Mare: Fost șef al Finanțelor Publice, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare Ioan Mircea Ardelean a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de către procurorii anticorupţie, pentru luare de mită, informează un comunicat de presă remis de DNA.

Ardelean este judecat şi într-un alt dosar tot pentru luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată.

De asemenea, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate și pentru un inspector al instituţiei, Daniel Gheorghe Becski, acuzat de luare de mită şi a omului de afaceri Mihai Crişan, acuzat de dare de mită.

În rechizitoriu se arată că, în ianuarie 2013, în parcarea unui local din Satu-Mare, Mihai Crișan i-a remis lui Ioan Mircea Ardelean mai multe bunuri alimentare, iar la data de 11 martie i-a mai dat suma de 4.000 de euro.

"În contrapartidă, acesta (Ioan Mircea Ardelean – n.r.), în calitate de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, a dispus unei echipe de control, desemnată să efectueze o inspecție fiscală generală la firma inculpatului Crișan, să nu constate nereguli cu privire la activitatea comercială ilicită a societății respective. Inspecția echipei de control, din care a făcut parte şi Daniel Gheorghe Becski, a avut loc în perioada 25 martie – 30 martie 2013. În perioada ianuarie – aprilie 2013, acelaşi Mihai Crișan i-a dat lui Becski mai multe foloase materiale", se mai arată în documentul citat.

Procurorii susţin că, în 31 ianuarie 2013, omul de afaceri a suportat contravaloarea cheltuielilor aferente consumației unui număr de circa 20 de persoane invitate la un restaurant, cu ocazia celebrării zilei de naștere a lui Daniel Gheorghe Becski, iar în februarie i-a oferit și predat inspectorului fiscal, prin intermediul unor angajați, două platouri cu mâncare pregătite de personalul unui restaurant.

"La 1 martie 2013, Crişan a acceptat solicitarea lui Becski de a accepta încheierea și semnarea unui contract fictiv, între o societate controlată de el și o firmă deținută de un prieten al inspectorului fiscal, act menit să ajute această societate din urmă să poată accesa un credit bancar. În data de 14 aprilie i-a dat aceluiași inspector fiscal suma de 1.000 de lei cu titlu de împrumut. În schimbul oferirii și remiterii acestor foloase materiale, Becski a efectuat un control fiscal formal la societatea comercială administrată de Crișan, fără a constata nereguli majore, în ciuda faptului că existau evidente dubii cu privire la legalitatea relațiilor comerciale supuse controlului", se mai subliniază în rechizitoriu.

Potrivit comunicatului, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare.

Fostul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare Ioan Mircea Ardelean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie şi într-un alt dosar, în luna februarie, pentru luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată, alături de omul de afaceri Gheorghe Moiş, acuzat de dare de mită, şi de Istvan Soos, şef Birou Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice în cadrul AJFP Satu-Mare, la data faptelor, acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

Cele mai citite

Răsturnare de situație la FC Barcelona! Decizia de ultim moment luată de Xavi

După ce anunțase că la finalul acestui sezon va părăsi banca tehnică a formației FC Barcelona, antrenorul spaniol Xavi Hernandez a ajuns la un...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă