7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSCANDALUL PARADEI GAY. 85 de părinţi de la Liceul Coşbuc către ministrul...

SCANDALUL PARADEI GAY. 85 de părinţi de la Liceul Coşbuc către ministrul Educaţiei: La Coşbuc NU se face PROZELITISM pentru HOMOSEXUALITATE

85 de părinţi ai elevilor care învaţă la Liceul Biligv “George Coşbuc” din Bucureşti le cer ministrului Educaţiei şi inspectorului general al Capitalei să ia poziţie în scandalul izbucnit din cauza unor cursuri opţionale care promovează şi drepturile minorităţilor sexuale, conform unui memoriu dat opiniei publice.

Astfel, părinţii le cer autorităţilor din domeniul educaţiei să arate că, în şcolile româneşti, elevii nu sunt învăţaţi cum să fie intoleranţi şi să explice că liceul nu este “o pepinieră de altă orientare”.

“Vă cerem să declaraţi public că în Colegiul Bilingv George Coşbuc nu se face prozelitism pentru homosexualitate şi că toate programele derulate aici sunt în conformitate cu legile ţării, cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale asumate de România, care includ (toate) şi promovarea toleranţei faţă de minorităţi”, scriu părinţii în documentul adresat ministrului Remus Pricopie.

De asemenea, memoriul atrage atenţia că, în ciuda anchetei desfăşurate de Inspectoratul Şcolar, nu a existat o concluzie oficială publică, iar zvonurile care au apărut afectează deopotrivă imaginea liceului “Geroge Coşbuc”, dar şi elevii care învaţă acolo.

Redăm mai jos memoriul semnat de cei 85 de părinţi ai căror copii studiază la Liceul Bilingv “George Coşbuc”:

“Memoriu către Ministrul Educaţiei şi Cercetării din România şi Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti

Subsemnaţii, un grup de părinţi de la Colegiul Bilingv George Coşbuc din Bucureşti, vă solicităm prin prezenta să luaţi poziţie în apărarea şcolii unde învaţă copiii noştri, şcoală care se numără printre liceele de elită ale capitalei.

În mod nefericit, în ultima perioadă, profesorii, programele şi reputaţia acestei scoli au fost puse sub semnul întrebării de o serie de atacuri. O parte au dintre ele au fost sub formă de plângeri adresate dumneavoastră (inspectorate, minister) referitor la programul care îi învăţa pe copii toleranţa faţă de minorităţile sexuale.

Un alt atac, mult mai nefericit, a constat în panouri de afişaj amplasate în Bucureşti, cu aluzii voalate şi nefondate la adresa Liceului („Vrei să-ţi vezi băieţelul de alta orientare? Ţi-ai vedea fetiţa de alta orientare? Pe Olari, la capătul străzii, se întâmplă nişte chestii..“.). După cum ştiţi, panourile au fost îndepărtate la intervenţia promptă a primăriei, iar firmele de panotaj au fost amendate pentru expunerea acestui mesaj nepotrivit şi instigator.

Postul de televiziune TVR 1 a difuzat pe 5 februarie un talk-show cu un parinte care acuza şcoala de propagandă pentru o altă orientare şi în care nimeni nu a fost invitat să o apere, iar pe 7 februarie un nou reportaj părtinitor şi defăimător pe acest subiect, în care nimeni din cadrul Ministerului sau Inspectoratului nu a luat o poziţie – măcar una de principiu, dacă într-adevăr o anchetă se afla în curs la acea dată.

Citeşte şi SCANDALUL PARADEI GAY. Foştii elevi de la Coşbuc, CONSTERNAŢI că liceul este anchetat pentru PROMOVAREA TOLERANŢEI

Credem că zvonurile lansate şi niciodată contrazise oficial, care gravitează în jurul ideii că la Coşbuc ar fi un fel de pepinieră de altă orientare şi că elevii ar fi supuşi la cine ştie ce influenţe distructive, fapt total neadevărat, pot continua să afecteze nu doar şcoala, ci şi pe copiii noştri în mod direct. Având în vedere că Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2 şi-a încheiat ancheta şi a înaintat rezultatele cu privire la programele educaţionale care au loc în Liceul Coşbuc, ni se pare important ca Ministerul şi/sau Inspectoratul să limpezească apele în aceasta problemă.

Vă cerem să declaraţi public că în Colegiul Bilingv George Coşbuc nu se face prozelitism pentru homosexualitate şi că toate programele derulate aici sunt în conformitate cu legile ţării, cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale asumate de România, care includ (toate) şi promovarea toleranţei faţă de minorităţi.

Considerăm că Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar trebuie să fie primele care să dea un semnal că intoleranţa nu poate fi încurajată de politicile de educaţie ale României.

Bunul renume al Liceului Coşbuc, pentru care se străduiesc atâţia copii şi cadre didactice, se reflectă şi asupra Ministerului şi instituţiilor din subordinea sa, precum şi a Guvernului, aşa că, încă o dată, insistăm să îi faceţi dreptate printr-un comunicat sau altă luare de poziţie publică.

Vă mulţumim respectuos, 85 de părinţi ai elevilor de la Colegiul Naţional Bilingv Bucureşti”.

Reamintim că, la începutul lunii februarie, un părinte nemulţumit de un curs opţional care aborda diversitatea– referindu-se, printre altele, la afro-americani şi la minorităţile sexuale- a depus o plângere la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Capitalei, vorbind despre o paradă gay care ar fi urmat să aibă loc în liceu.

Rezultatele anchetei nu au fost făcute publice, iar peste 1200 de foşti elevi ai Colegiului şi susţinători au semnat o scrisoare de susţinere a profesoarei care organiza cursul opţional, Roxana Marin.

Pe de altă parte, Televizunea Română a organizat o dezbatere în care condamna acţiunile de la Liceul “George Coşbuc”. La momentul respectiv,  Departamentul de Comunicare al TVR nu a răspuns solicitării României Libere de a oferi clarificări.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă