14.2 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSpecialSchelet uman, găsit sub pardoseala bucătăriei unei case din Piteşti

Schelet uman, găsit sub pardoseala bucătăriei unei case din Piteşti

Un schelet uman a fost descoperit sub parchetul din bucătăria unei case din Piteşti, iar rămăşiţele au fost preluate de către poliţişti, urmând să fie trimise la un laborator specializat din Capitală, unde vor fi analizate şi expertizate, potrivit Mediafax.

Fragmentele osoase au fost găsite într-un imobil de pe strada Armand Călinescu din Piteşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, echipele de criminalişti au început săpăturile în zona respectivă şi au prelevat toate fragmentele de oase umane.

„Poliţia municipiului Piteşti a fost sesizată de o persoană de 31 ani, din Piteşti, cu privire la faptul că în anul 2007 a achiziţionat un imobil pe care ulterior, în anul 2010, l-a închiriat, iar chiriaşul a făcut lucrări de amenajare, ocazie cu care în imobil au fost descoperite mai multe fragmente osoase. Acestea urmează să fie trimise spre expertizare la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, comisar Dănuţ Dinu.

Conform unor surse judiciare, anul trecut patronul unui local din Piteşti a închiriat clădirea, situată pe strada Armand Călinescu, pentru a deschide o unitate de alimentaţie publică, iar ulterior o echipă de muncitori a început amenajarea imobilului, iar la un moment dat au descoperit sub parchetul camerei care avusese rol de bucătărie rămăşiţele unui schelet uman. Speriat de descoperirea făcută, chiriaşul le-a spus muncitorilor să îngroape imediat oasele şi a sistat lucrările pe care intenţionase să le efectueze la clădirea respectivă.

Recent, după o discuţie în contradictoriu între chiriaş şi proprietarul clădirii, ultimul a anunţat Poliţia despre existenţa unui schelet uman în incinta casei.

Cele mai citite

Kremlinul, după discuțiile dintre Putin și emisarul lui Trump: Ce spune Rusia despre reluarea negocierilor cu Ucraina

Abordările Ucrainei și Europei privind încheierea războiului din Ucraina, pe care emisarul american Steve Witkoff i le-a prezentat miercuri președintelui rus Vladimir Putin, nu...

Cine conduce cu adevărat? Statul invizibil din spatele guvernelor

Criza politică din ultimele luni a arătat un paradox al democrației românești: politica se schimbă mai repede decât statul. Guvernele se reconfigurează, majoritățile parlamentare...

Leul continuă să piardă teren în fața euro. Primul curs BNR după învestirea Guvernului Luca Niculescu

Leul a înregistrat o nouă depreciere în raport cu moneda europeană, potrivit cursului de schimb anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR).Euro a...
Ultima oră
Pe aceeași temă