18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSchimb de replici între scriitorul Mihail Neamțu și ambasadorul României la Londra:...

Schimb de replici între scriitorul Mihail Neamțu și ambasadorul României la Londra: Nu aveți energie, cultură istorică, cunoaștere detaliată a relațiilor diplomatice. Ce anume vă recomandă pentru acest post? Dan Mihalache: Nu accept să mă jignească acest mai vechi client al meu

Scriitorul Mihail Neamțu și ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, au avut un schimb de replici în direct, la postul B1 TV. Astfel, diplomatul a fost întrebat ce calități îl recomandă pentru a reprezenta România la Londra, însă a refuzat să răspundă.

În cadrul unei emisiuni la postul B1 TV, ambasadorul Dan Mihalache a avut o intervenție telefonică, pentru a vorbi despre relațiile dintre România și Marea Britanie, în contextul Brexitului, dar și a vizitei prințului Charles în Capitală.

În acest context, scriitorul Mihail Neamțu, care era invitat pe platou, a profitat de ocazie pentru a-l întreba pe Mihalache ce îl recomandă pentru postul de ambasador al României în Marea Britanie.

„Vă spun cu toată onestitatea, urmărind activitatea dumneavoastră, că nu am sesizat element care vă recomandă. Nu aveți energie, cultură istorică, cunoaștere detaliată a relațiilor diplomatice. Ce anume vă recomandă?”, a întrebat Neamțu.

În acest context, Dan Mihalache a răspuns: „N-aș vrea să regret că am intervenit la dumneavoastră în emisiune. Eu am intrat ca să dau anumite informații publicului, nu ca să mă jignească domnul Neamțu, un mai vechi client de-al meu”.

Deși Mihail Neamțu a insistat cu întrebarea, Dan Mihalache a refuzat să îi răspundă.

Cele mai citite

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă