13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Se redeschide dosarul MINERIADA. Iliescu: Oricine e liber să analizeze

UPDATE. Se redeschide dosarul MINERIADA. Iliescu: Oricine e liber să analizeze

UPDATE: Fostul şef de stat, Ion Iliescu, a declarat, joi, că oricine este liber să analizeze şi să comenteze evenimentele de atunci şi că nu este nicio problemă dacă cei interesaţi sau istoricii se ocupă şi de acele momente, informează Mediafax.

Solicitat să comenteze redeschiderea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990 de către Parchetul instanţei supreme, Iliescu a evitat să se pronunţe, precizând că nu comentează acest fapt.

Întrebat dacă crede că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”.

”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu.

El a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.

”Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, a mai spus Iliescu.

Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente. Instanţa supremă urmează să hotărască dacă va confirma decizia, infomează Mediafax.

Citeşte şi: Cum a ajuns adevărul Revoluției la mâna lui Ion Iliescu

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus, joi, infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, arată Parchetul instanţei supreme.

"În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică", a precizat sursa citată.

Citeşte şi: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA

Redeschiderea urmăririi penale urmează să fie supusă, conform legii, confirmării unui judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citeşte şi: CEDO: România trebuie să le facă dreptate victimelor MINERIADELOR. Investigarea crimelor contra umanității trebuie continuată

 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă