11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSebastian Ghiță, după audieri: Sunt nevinovat și voi demonstra acest lucru

Sebastian Ghiță, după audieri: Sunt nevinovat și voi demonstra acest lucru

Deputatul PSD Sebastian Ghiță, vineri dimineața, a declarat la ieșirea din DNA Ploiești că este nevinovat și că va demonstra aceste lucru. 

Ghiță a precizat că și Curtea Constituțională a României (CCR) a arătat că nu i se poate interzice unui parlamentar să își exrecite funcția. 

”Sunt nevinovat și voi demonstra acest lucru. Comisia juridică a elaborat un document în care a precizat că poziția sa este că mandatul unui parlamentar nu poate fi întrerupt și nu i se poate interzice să-și exercite funcția”, a explicat Ghiță. 

Citește și: Sebastian Ghiţă și Alexandru Iacobescu, la audieri la DNA Ploiești

Referitor la împrumutul pe care i l-a făcut lui Iacobescu, directorul RTV care a fost și el audiat vineri la DNA, Ghiță a precizat că este o chestiune privată care îi privește pe ei doi și nu se cade să vorbească public despre acest lucru. 

Procurorii DNA Ploieşti l-au anunţat pe Sebastian Ghiţă, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupție comise de când acesta este parlamentar, dar și înaintea mandatului și, totodată, au extins și sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

Citește și: Ce spune şeful CCR despre interdicţia impusă lui Sebastian Ghiţă de a nu îşi exercita mandatul de deputat

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă