13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSebastian Ghiţă, Mircea și Vlad Cosma, controlul judiciar prelungit

Sebastian Ghiţă, Mircea și Vlad Cosma, controlul judiciar prelungit

DNA Ploieşti a decis, marți, prelungirea cu 60 de zile controlului judiciar pentru Sebastian Ghiţă, deputat independent în prezent, Mircea Cosma, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, şi Mircea Cosma, fiul său, în dosarul în care sunt acuzaţi de favorizarea unui grup infracţional, scrie Mediafax.

Deputatul Vlad Cosma şi tatăl său, Mircea Cosma, s-au prezentat împreună la DNA Ploieşti pentru a lua la cunoştinţă despre prelungirea măsurii preventive, în timp ce Sebastian Ghiţă a mers singur. Cei trei au stat doar câteva minute în faţa procurorilor, cât au durat formalităţile legate de prelungirea măsurii.

Vlad Cosma a afirmat, la ieşirea de la DNA, că nu va contesta măsura preventivă, în timp ce tatăl său, Mircea Cosma, a spus că procurorii anticorupţie i-au aprobat o cerere de modificare a limitelor controlului judiciar, permiţându-i să părăsească ţara pentru câteva zile, în perioada următoare, pentru a participa la un eveniment cultural în Republica Moldova.

Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma şi Mircea Cosma sunt cercetaţi sub control judiciar în dosarul în care omul de afaceri Iulian Herţanu,cumnatul premierului Victor Ponta, este suspectat de deturnare de fonduri europene, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă