16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSebastian Ghiță dă explicații în fața procurorilor anticorupție din Ploiești: Cetățenilor din...

Sebastian Ghiță dă explicații în fața procurorilor anticorupție din Ploiești: Cetățenilor din România li se pun niște sechestre astronomice. E momentul să le spunem celor de la DNA că nu trebuie să se facă de râs

Deputatul Sebastan Ghiță a ajuns, miercuri dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, în dosarul finanțării vizitei lui Tony Blair în România.

„Suntem ca-n piesele lui Caragiale, două la primărie, două la prefectură (…) Cetățenilor din România li se întâmplă o chestiune extrem de ciudată (…): li se pun niște sechestre astronomice. E momentul să le spunem celor de la DNA că nu trebuie să se facă de râs și să pună un sechestru adecvat”, a declarat Sebastian Ghiță.

Deputatului i s-a pus sechestru pe o sumă de aproximativ 200.000 de euro, a răspuns Sebastian Ghiță jurnaliștilor, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești.

În același dosar, este audiată și deputata PSD Ana Birchall, în calitate de martor.

În 11 octombrie, procurorii anticorupție au extins urmărirea penală faţă de Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este cercetat şi Victor Ponta. Deputatul este acuzat că ar fi folosit cu rea-credinţă creditul unei firme. La ieșirea de la sediul DNA Ploiești, deputatul Sebastian Ghiţă a precizat că „a fost o chestiune procedurală (…). A fost o extindere a urmăririi penale”. Întrebat care sunt noile acuzaţii pe care i le aduc procurorii, deputatul a refuzat să spună de ce infracţiuni este acuzat, precizând doar că este vorba despre „chestiuni din astea de campanie electorală şi utilizarea banilor în campania electorală”. 


CITEȘTE ȘI: Dosarele lui Sebastian Ghiţă, între circ şi realitate. Povestiri picante despre relațiile sale de prietenie cu șefa DNA împachetează miza reală a scandalului declanșat de patronul RTV


În 6 septembrie, procurorii anticorupție au anunţat că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar, pentru 60 de zile, într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Victor Ponta este acuzat că ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă, pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ponta trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanţelor ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere; să nu părăsească ţară, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului / judecătorului competent; să nu se apropie de alte persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu facă declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauza, precum şi la martorii audiaţi în cauza, se arată în ordonanţa emisă de procurorul DNA.

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă