10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialComunitatea artistică deplânge moartea lui Sebastian Papaiani. Alexandru Arșinel: Dispare încă un...

Comunitatea artistică deplânge moartea lui Sebastian Papaiani. Alexandru Arșinel: Dispare încă un actor de un farmec extraordinar, unic

Comunitatea artistică deplânge moartea actorului Sebastian Papaiani, care a încetat din viață marți dimineața, la vârsta de 80 de ani.

Actorul Alexandru Arșinel și-a exprimat, marți, regretul pentru moartea lui Papaiani. „Regret foarte mult. Este încă unul dintre marii artiști care au dispărut din ceea ce înseamnă viața pe pământ. Este prea trist (…) E regretabil. Dispare încă un actor de un farmec extraordinar, unic”, a declarat Alexandru Arșinel, pentru Agerpres.

Rodica Popescu Bitănescu a declarat, pentru Digi24: „Amintirea care ne-a legat a fost primul nostru turneu, pe care l-am făcut ca studenți, în anul IV. Atunci am dormit toți într-un vagon, mâncam împreună, stăteam împreună, jucam împreună. Era o distracție cum nu pot să vă spun”.

Oana Pellea: „Pe Bică îl știu de când eram mică. A fost prieten cu tata, a fost prieten cu mama. Nu pot să vorbesc la trecut despre el. E un actor de un farmec extraordinar. Este, din nou, o mare pierdere”, a spus Oana Pellea, pentru Agerpres.

Actorul Florin Zamfirescu: „Papaiani, care e cunoscut ca actor de comedie și cu un farmec deosebit, nu se deosebea cu nimic de Papaiani din viață. Era același om extraordinar de simpatic, jovial, generos. Nu avea niciun fel de răutăți. Nu s-a certat niciodată cu nimeni. Nu mi-l imaginez dușmănos, nici măcar nervos. Trist a plecat din teatru, pentru că teatrul pe care l-a slujit foarte mulți ani — după Sibiu a fost la Giulești — l-a pensionat. S-a trezit pensionat, sigur, la vârstă, dar era un om capabil încă, în formă în anii ’90. Teatrul nu s-a mai folosit de Papaiani niciodată. El a jucat la Bulandra un rol extraordinar în Oblomov și era foarte trist că de ce Teatrul Odeon nu are nevoie de el?!”, a spus Zamfirescu, pentru Agerpres.

Actorul Vladimir Găitan: „Un actor uriaș, o bucurie. Lângă Bică Papaiani era o mare bucurie să te afli, să-l asculți, să-l vezi. Este foarte trist și lumea va fi mult, mult mai săracă fără acest actor uriaș și spirit care ne bucura cu fiecare apariție a lui. De câte ori spun Bică Papaiani spun bucuria de a fi în preajma unui om absolut special. Am jucat împreună, am fost apropiați în anumite momente de viață și știam de suferința lui imensă și șansele de a se reface erau foarte mici. Întru-un fel, eram pregătiți, așa, pentru retragerea asta, dar parcă speram într-o minune, așa cum sunt convins că toată lumea și-ar fi dorit ca Bică să se întoarcă pe scenă, așa cum ne promitea. Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare și l-a dus acolo, sus, între îngeri, împreună cu ultimii mari dispăruți — și Gyuri săracul, și Marin Moraru, și Albulescu. Am sentimentul că pregătesc așa un mare spectacol pentru Doamne, Doamne”, a afirmat Vladimir Găitan, pentru Agerpres.

Actorul George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis: „Am avut şansa să debutez cu el în anii 1990, să mergem în turnee, să stau cu el în cameră şi să îmi povestească despre teatru. Era un om absolut… De un umor şi de o bunătate extraordinară, un om care punea multă pasiune în tot ceea ce făcea. Este tare pustiu. Comedia în România a devenit foarte tristă şi suferindă. Iată, întâi Gyuri şi acum nenea Bică. Este o comedie tristă”, a spus George Ivaşcu, pentru News.ro.

Actorul Mircea Diaconu: „Știam că e bolnav, dar speram că se va rezolva. La fel ca toți marii actori, era cum îl știa o țară întreagă. Nu s-a ascuns de lume să fie cu două fețe — una publică și una acasă. Nu. Era la fel. Era dulce, plin de umor, dar, în ultima vreme, se adăugase — sigur, tot cu umor o făcea — o revoltă, o enervare, pe destinul generației noastre, care îl supăra, îl dezamăgea, îl întrista, îl durea foarte tare. Și, din păcate, s-a dus pe partea ailaltă cu ea cu tot. Pleacă nefericiți, din păcate, pleacă neîmpăcați. Nu știm să ne purtăm ca societate, să zic așa, cu valorile, indiferent dacă e vorba de actori importanți sau de alte profesii, oameni care au lăsat ceva în urmă, că sunt medici celebri sau oameni de știință, orice. Din păcate, nu știm să ne purtăm cu ei și facem foarte rău”, a declarat pentru Diaconu, pentru Agerpres.

Actrița Stela Popescu: „Eu am lucrat cu el, am lucrat cu el la film, am lucrat cu el la televiziune. Era un om deosebit de deștept, era un om plin de haz. Avea gluma cu el întotdeauna, vorbele la el cum se spune. Tare rău îmi pare. Este îngrozitor. Pleacă pe rând așa și ne demoralizează și pe noi. A mai plecat un actor excepțional, încă un actor excepțional”, a declarat ea, pentru Agerpres.

Actorul Florin Zamfirescu: „Întâi şi întâi, era un mare actor, dublat de un om de o generozitate ieşită din comun. Nu cred că Papaiani s-a certat vreodată cu cineva. În ultima perioadă era foarte, foarte trist, aproape că se rupsese de lume. În primul rând, pentru că era bolnav. În al doilea rând, pentru că se simţea uitat, lăsat de izbelişte de teatru, care l-a scos la pensie prematur şi nu l-a mai folosit. Şi asta nu s-a întâmplat ieri, când era bolnav, s-a întâmplat în anii 1990. El a fost invitat la Teatrul Bulandra, unde a avut un rol magistral în «Oblomov», în regia lui Tocilescu. Numai teatrul lui nu l-a folosit, Teatrul Odeon, nu a găsit de cuviinţă să îl folosească”, a spus Florin Zamfirescu, pentru News.ro.

El a povestit că Sebastian Papaiani se simţea „nefolositor” şi a vorbit despre sumele mici încasate de actori din drepturile de autor.

”Se simţea nefolositor. L-am sunat acum vreo două luni şi m-am dat un admirator şi aproape că m-a repezit, nu m-a recunoscut. Şi după aia s-a întors iarăşi către problemele de teatru şi de faptul că a fost cumva dat la o parte, fără motiv. Nu există niciun motiv – Papaiani este o vedetă mare, un mare actor de film. Plus problemele pe care le avem toţi. Noi am format o asociaţie după CREDIDAM, care, din 1996, prelucrează drepturile actorilor şi am sesizat că le fură şi nu le împarte, drepturile de autor, drepturile conexe pentru difuzări”, a spus Zamfirescu.

„Am format UNART şi suntem membri. Nu reuşim să ne obţinem drepturile. CREDIDAM, care e singurul desemnat, singurul colector de sume, trimite către UNART ce vrea, într-o batjocură absolută. Ni se fură banii, iar Papaiani era membru şi în consiliul de conducere al UNART, până când a spus: «Mi-e scârbă. Să mă lupt pentru drepturile mele?». Un actor are o pensie foarte mică. Ăsta este unul din motivele pentru care Victor Rebengiuc a jucat foarte mult în ultima vreme, ca să îşi mai completeze pensia”, a adăugat Florin Zamfirescu, preşedintele UNART.

El a precizat că deşi apare foarte des în seriale difuzate, de exemplu, de postul de televiziune Acasă, sumele pe care le primeşte sunt „ridicole”. „Suntem în luptă totală cu CREDIDAM, cu statul care acum încearcă să pună în funcţie o nouă lege. Nu avem dreptul să ne alegem colectorul, nu avem dreptul decât să stăm acasă şi să primim câte o ciosvârcă din ce ne dau ei. De unde vin banii ăştia? Eu am apărut foarte mult, s-a întâmplat ca la postul Acasă să am cinci seriale, câte 160 de episoade, nu vorbesc numai de «Inimă de ţigan», dar, în fiecare seară, eu sunt pe post, iar sumele primite sunt ridicole. Dinică, Ernest Maftei, Papaiani sunt actorii care au jucat în toate filmele. Unde vezi un film românesc, îl vezi pe Papaiani. Degeaba, el primeşte… 50 de lei”, a mai spus actorul.

Florin Zamfirescu a mai precizat că se aştepta, după moartea lui Marin Moraru, să înceteze din viaţă Sebastian Papaiani. „Era foarte, foarte marcat de viaţă, era obosit, era bolnav, şi nu de puţin timp. După Marinuş, eu chiar mă gândeam – urmează Papaiani, clar. Se leagă prea mult lucrurile, intervin prea repede. Gyuri Pascu ieri, Papaiani azi. Parcă vine cu coasa”, a adăugat Florin Zamfirescu.

Actorul român de etnie greacă după tată, s-a născut pe 25 august 1936 în Pitești. El a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă