23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSectorul unde România a devansat China

Sectorul unde România a devansat China

În 2014, aproximativ 890.000 de persoane au dobândit cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene, o cifră aflată în scădere față de 2013 când s-au înregistrat 981.000 de noi cetățenii acordate. Cei mai mulţi cetăţeni ai unui stat membru UE care se stabilesc cu acte şi reşedinţa într-o altă ţară europeană provin din România.

Din 2009, mai mult de 5 milioane de persoane au primit cetățenia unui membru al UE.  Din numărul total al persoanelor care obțin cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene în 2014, 89% au fost cetățeni din afara comunității europene.

Atracţia maghiară

Cel mai mare grup etnic care a dobândit cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene, au fost marocanii (92.700 de persoane, din care 88% au dobândit cetățenia în Spania, Italia sau Franța), urmați de albanezi (41 000, 96% au dobândit cetățenia Greciei sau a Italiei), turci (37.500, dintre care 60% s-au stabilit în Germania), indieni (35.300, aproape două treimi dobândind cetățenia britanică), ecuadorieni (34.800, 94% au dobândit cetățenia spaniolă), columbieni (27 800, 90% au dobândit cetățenia spaniolă) și pakistanezi (25 100, dintre care jumătate au devenit britanici. Marocanii, albanezii, turcii, indienii, ecuadorienii, columbienii și pakistanezii au reprezentat o treime din numărul total de persoane care au dobândit cetățenia UE în 2014.

În schimb românii, în număr de 24.300 persoane au reprezentat cel mai mari grup de cetățeni ai Uniunii Europene  care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE. Cu această cifră, România devansează state extracomunitare precum Rusia (19.800 cetăţenii obţinute în spaţiul comunitar), Ucraina şi Nigeria (17.500), China (11.500), Serbia (9.000). În afara României şi a Poloniei (cu 18.000 de persoane) nici un alt stat membru al comunităţii europene nu se află în primele 30 de ţări ai căror cetăţeni dobândesc o altă cetăţenie.

Un număr de 8.745 de români au devenit cetăţeni maghiari. În procente, 5% dintre persoanele care au primit cetăţenie italiană în 2014 au fost români, arată ultimele date ale Eurostat. Asta, în timp ce România a acordat aproximativ 2.400 de cetăţenii pentru persoane din Republica Moldova. De altfel, România a asimilat doar 1% cetăţeni occidentali, acordând, în schimb, viză pentru 2.426 de cetăţeni rezidenţi non-UE. De altfel, străinii nici nu se înghesuie să ceară cetăţenie, România situându-se în jurul poziţiei 20 într-un astfel de clasament. Cele mai dezirabile state unde să te stabileşti sunt: Spania, Marea Britanie, Italia, Franţa şi Germania.

Un milion de imigranţi anual

Aceste date vin în contextul în care în ultima vreme statele puternic dezvoltate din Uniunea Europeană se confruntă cu un aflux masiv de imigranţi. Conform datelor publicate pe 18 decembrie de Organizația Internațională pentru Migrație, de la începutul lui 2015 au ajuns în Europa, traversând Marea Mediterană, 956.456 de migranți, de aproape cinci ori mai mulți față de perioada similară a anului trecut. Cei mai mulți, respectiv 806.919, au debarcat în Grecia, alți 150.317 în Italia, 3.845 în Spania, 269 în Cipru și 106 în Malta. Tot anul acesta, cel puțin 3.700 au murit în urma naufragiilor. Dacă cei care debarcă în Italia provin de regulă din Africa subsahariană, în rândul celor ajunși în Grecia predomină cei veniți din Siria, Irak și Afganistan, dar se întâlnesc de asemenea numeroși migranți din state precum Iran, Pakistan sau Bangladesh. Pentru a ajunge în Europa ei plătesc fiecare traficanților mii de euro.  Extrem de puţini dintre aceştia au primit cetăţenia vreunui stat membru. Dar este posibil ca, în anii următori, cifrele şi procentele prezentate mai sus să crească exponenţial.

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă