14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialȘedinţele festive ale Parlamentului și Guvernului de la Iaşi nu se mai...

Ședinţele festive ale Parlamentului și Guvernului de la Iaşi nu se mai țin! Centenarul a fost amânat. Banii de protocol se întorc la Guvern

Parlamentul și Guvernul au anunțat că au renunţat la şedinţele festive ce urmau să aibă loc la Iaşi peste două săptămâni, pe 23 noiembrie, respectiv pe 24 noiembrie, cu ocazia debutului aniversării Centenarului Marii Uniri şi a marcării Războiului de Reîntregire. 

Banii de protocol, 6 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Executivului, pentru organizarea celor două întruniri festive, alocați deja, se întorc înapoi la Guvern, scrie Ziarul de Iași.

Până la urmă, Iașiul a ieșit „din cărți”, ceea ce este pe placul criticilor care susțineau că momentul festivităților era unul nefericit. În urmă cu o sută de ani, în 1917, Iaşiul era suprapopulat cu refugiaţi, epidemiile, frigul şi foametea secerau vieţi, iar regatul, restrâns la provincia Moldovei, fără Bucovina, tocmai intra în negocieri pentru semnarea unui armistiţiu cu Germania şi Austro-Ungaria.

Ieri, Secretariatul General al Guvernului a anunţat că „agenda de lucru deosebit de încărcată, în această perioadă, a primului ministru al Românei, domnul Mihai Tudose, şi a celorlalţi membri ai Guvernului impune o reprogramare a şedinţei festive din data de 24 noiembrie 2017, noua dată a reuniunii urmând să fie propusă organelor administraţiei publice locale din judeţul Iaşi“. Programul Consiliului Judeţean în vederea marcării Centenarului Marii Uniri se va prelungi şi pe parcursul anului 2018, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Rusia începe un exercițiu cu arme nucleare tactice

Forțele ruse au început prima etapă a exercițiilor care implică „antrenamente practice în pregătirea și utilizarea armelor nucleare non-strategice”, a anunțat marți Ministerul Apărării,...

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin intermediul programului IMM Invest

Un număr de 93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest, începând cu 1 iunie 2020, a...

Adolescentul de 16 ani care conducea autoturismul răsturnat pe un drum forestier în județul Bistrița-Năsăud a murit

Autoturismul care s-a răsturnat marți seara pe un drum forestier din județul Bistrița Năsăud era condus de un tânăr de 16 ani, care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă