11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialȘefa DGASPC Teleorman și alți trei angajați din Direcție, sub control judiciar,...

Șefa DGASPC Teleorman și alți trei angajați din Direcție, sub control judiciar, în scandalul mitei pentru adopții

Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Floarea Alesu, a fost pusă sub control judiciar, alături de alți trei angajați din Direcție, în dosarul în care șefa este acuzată că cerea bani pentru realizarea unor adopții, informează un comunicat al DNA.

Alături de Floarea Alesu, au fost puși sub control judiciar șefa Serviciul Contencios Resurse Umane, șefiul Serviciului Admnistrativ și șeful Complexului de Servicii destinat Copilului.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații: ALESU FLOAREA, director general al Direcţiei Generale al Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman și DUMITRU JENICA, șef al Serviciului Juridic Contencios Resurse Umane şi Evaluare Iniţială din cadrul Direcţiei Generale al Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acestea au săvârşit infracțiunile de: abuz în serviciu în formă continuată; instigare la fals intelectual în formă continuată; BOBOC REMUS IONUŢ, șef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnici şi Aprovizionare din cadrul Direcţiei Generale al Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman și BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, șef al Complexului de Servicii destinat Copilului şi Familiei din cadrul Direcţiei Generale al Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că aceștia au săvârşit infracțiunea de fals intelectual în formă continuată”, arată DNA.

Citește și: UPDATE. Șefa Protecţiei Copilului Teleorman, suspectată de DNA că cerea bani pentru adopții. Soția vicepremierului Dragnea a lucrat în instituție până în 2010

Florea Alesu este acuzată că, între 2005 și 2012, a cerut câte 1.000 de euro de la familii interesate să adopte un copil.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă