18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialȘeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, internat în urma unei tahicardii

Șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, internat în urma unei tahicardii

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, Marian Oprișan, a fost internat, joi, la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, în uma unei tahicardii, iar vineri dimineață va fi supus unei noi evaluări medicale, informează Mediafax.

Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Județean Vrancea, șeful instituției, Marian Oprișan, a fost internat, joi, în jurul orei 16.00, la Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" din Focșani, în urma controlului medical constatându-se că "pe fondul solicitării fizice din ultima perioadă și a condițiilor atmosferice specifice anotimplului", acesta a avut "un episod de tahicardie".

În prezent, starea de sănătate a lui Marian Oprișan este stabilă, iar vineri dimineață urmează să fie supus unei noi evaluări medicale, în vederea externării.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă