21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialȘeful DGA Prahova, adus cu mandat la DNA Ploiești. Ce acuzații i...

Șeful DGA Prahova, adus cu mandat la DNA Ploiești. Ce acuzații i se aduc

UPDATE: Comisarul șef de la  BCCO Ploieşti, Emanuel Saghel, este suspectat de șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, luare de mită, conform unor surse judiciare.

Astfel, în perioada anilor 2014 – 2015, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul B.C.C.O. Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de D.I.I.C.O.T. – Serv. Teritorial Ploieşti, Saghel ar fi amenințat un jurnalist, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive, față de acesta,dacă va mai scrie materiale de presă compromițătoare, la adresa lui. 

De asemenea, Emanuel Saghel a cerut, în perioada anilor 2011 – 2014, inițial un comision, al cărui cuantum nu l-a precizat și ulterior a primit, parchet, plintă, precum și servicii de debitare a cantității de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos, de recondiționare, de rindeluit și de lăcuit a unor piese de mobilier, de la TUDOSE ION, administrator al S.C. PRUNUS FOREST SRL, pentru a o determina pe VIDRAȘC MARIANA SIMONA, ofițer în cadrul I.P.J. Prahova – S.I.F., să soluționeze dosarul în care Tudose era cercetat cu celeritate, astfel încât, suma de bani reprezentând prejudiciul în respectiva cauză penală să fie recuperată în perioada martie – noiembrie 2014, conform surselor citate.

Mai mult, Emanuel Saghel, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, cu funcţia de Șef Serviciu de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, din cadrul B.C.C.O. – Ploieşti, unde lucrează în cadrul delegărilor de competenţă acordate de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti ar fi furnizat unei persoane, cercetată într-un dosar penal D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, informații la care avea acces în virtutea funcției deținute, constând în înștiințarea acestuia, în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză penală, cu privire la data la care urma să se efectueze percheziție la domiciliul acestuia.

În schimb ar fi pretins şi primit în perioada martie – noiembrie 2014 pentru fiecare meci de fotbal, disputat de către F.C. Petrolul Ploieşti, pe teren propriu bilete de acces (între 5 şi 30 de bilete) având valoare nominală aferentă tribunelor 0, I şi II și consumaţii de băuturi alcoolice şi alimente servite la una din lojele stadionului.

De asemenea, adjunctul şefului Poliției Județene Prahova, Adrian Rădulescu  este suspectat pentru săvârșirea cercetare abuzivă, deoarece în calitate de ofiţer în cadrul D.G.A. Ploieşti, în prezent adjunct al I.J.P. Prahova, împreună cu Ispas Constantin – ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție au folosit ameninţări și promisiuni, pentru a determina trei persoane să formuleze denunţuri la adresa unor ofiţeri de poliție de la S.I.F. Prahova, ce au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Denunţurile astfel obţinute prin ameninţare s-au materializat în constituirea a două dosare penale înregistrate la D.N.A. – Structura Centrală – Secţia a 2-a, în cadrul cărora, ofițerii din cadrul D.G.A. – Ploieşti au fost delegați să efectueze cercetări.

UPDATE: Șeful DGA Prahova, Constantin Ispas, este suspectat de trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, luare de mită, folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor și cercetare abuzivă, potrivit unor surse judiciare.

Astfel, Ispas este suspectat că ar fi intervenit la funcţionari cu atribuţii de control pentru protejarea unor firme, în schimb încasând de la acestea sume de bani prin intermediul societăților familiei sale.

Citește și: SURSE. Șeful DGA Prahova ar fi intervenit pentru protejarea unor firme de la care încasa bani

Folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova și Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova, șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova ”a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membri ai cercului său relaţional”.

Constantin Ispas este suspectat că a cerut unui denunțător și a primit, în perioada aprilie 2010 – februarie 2011, câte 10.000 euro, în două tranșe. Ispas ar fi cerut aceluiași denunţător să acorde un ajutor financiar S.C. Sandcompany SRL, administrată de Valentin Vasile Șchiopulescu, constând în acordarea unui împrumut de 200.000 lei și încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunțătorului, pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate de către Șchiopulescu.

În schimb, Ispas i-ar fi promis denunțătorului că îl va determina pe comisarul șef Emanuel Saghel, ofițer coordonator în BCCO Ploiești, să soluționeze favorabil dosarul penal înregistrat la DIICOT Ploiești care viza activitatea firmei denunţătorului.

Anchetatorii mai spun că în perioada 2010-2013 șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova l-ar fi determinat pe administratorul unei firme ”să creeze avantaje materiale” societății administrate de Vasile Șchiopulescu.

———-

Șeful DGA Prahova, Constantin Ispas, a fost adus, luni, cu mandat la DNA, fiind suspectat de scurgere de informații.

La sediul DNA a fost adus cu mandat și adjunctul şefului Poliției Județene Prahova, Adrian Rădulescu. Cei doi  urmează să fie audiaţi, întrucât sunt suspectați de fapte de corupţie.

Comisarul şef Constantin Ispas a fost adus, în jurul orei 11.00, la sediul DNA Ploieşti, cu o dubă a MAI. Întrebat dacă a fost luat de acasă sau de la serviciu, Ispas a spus că este în concediu.

De asemenea, întrebat dacă a ajutat infractori să scape de dosare, Ispas a negat.

În acest moment, comisarul şef Constantin Ispas se află în sediul DNA Ploieşti, unde urmează a fi audiat.

Ulterior, tot cu o dubă a MAI şi flancat de jandarmi din trupele speciale a fost adus Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, pentru a fi audiat în acelaşi dosar.

De asemenea, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, a fost adus la DNA Ploieşti cu o dubă a MAI.

La intrarea în sediul instituţiei, el a declarat că a fost ridicat de la serviciu şi că nu ştie pentru ce a fost adus la DNA Ploieşti.

Întrebat dacă a ajutat infractori sau dacă s-au scurs informaţii din dosare aflate în lucru la BCCO Ploieşti, Saghel a răspuns: “Niciodată”.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de fapte de corupţie care s-ar fi petrecut în perioada 2010-2015.

Ancheta în acest caz a fost realizată cu sprijinul Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă.

 

 

 

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Loviturile Rusiei asupra regiunii ucrainene Harkov au făcut cel puțin 11 morți

Rusia a lovit duminică o stațiune aglomerată de la marginea celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina și a atacat, de asemenea, satele...

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă