12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialȘeful DIICOT confirmă oficial că Sebastian Ghiță minte. Daniel Horodniceanu: Adresa de...

Șeful DIICOT confirmă oficial că Sebastian Ghiță minte. Daniel Horodniceanu: Adresa de e-mail cucuveaua mov nu apare în dosarul Black Cube

Adresa de e-mail „cucuveauamov@gmail.com”, despre care deputatul Sebastian Ghiță a susținut că ar fi fost folosită de șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), nu apare în dosarul Black Cube, a declarat, joi, șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, potrivit Agerpres.

„Până în prezent, adresa de e-mail menționată de dumnealui (Sebastian Ghiță, n.r.) nu apare în dosarul Black Cube. Implicarea domnului Ghiță este la nivel de martor până la acest moment”, a precizat Horodniceanu la sediul DIICOT.

Întrebat dacă Sebastian Ghiță a dat declarații în acest dosar, care să fie și consemnate, Horodniceanu a spus: „Din ce știu eu, cred că da”.

În ceea ce privește stadiul dosarului Black Cube, șeful DIICOT a arătat că nu au fost puse sub acuzare alte persoane și nu a putut să spună dacă au fost identificați beneficiarii contractului cu firma Black Cube.

„Avem mai multe piste la acest moment, nu vă pot spune dacă sunt identificați beneficiarii contractului în dosarul Black Cube. Nu au fost persoane noi puse sub acuzare, dosarul este în lucru, suntem în continuare într-o urmărire penală care este nepublică, observați că noi suntem o structură care acționează, în general, cu discreție, sunt dosare care au un grad de dificultate mai mare și se lucrează în continuare în acestea”, a mai spus Horodniceanu.

În 10 octombrie, deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat la sediul DIICOT. El a susținut că a dat declarații în dosarul Black Cube.

„Am calitatea de martor, nu pot să vă dau alte date și informații din dosar. De vreme ce domnii procurori m-au întrebat (n.r. despre adresa de e-mail cucuveauamov@gmail.com), s-ar putea să încerce să afle informații. (…) Știam că această adresă de e-mail este folosită de doamna Kovesi. (…) Orice lucru mi s-a părut important despre acest caz, l-am spus procurorilor. Nu mi se pare că atacarea unor instituții ale statului român — DNA , SRI, DIICOT — este o chestiune permisă și cred că procurorii DIICOT trebuie să investigheze dacă acest lucru se întâmplă”, a declarat Sebastian Ghiță la DIICOT.


CITEȘTE ȘI: Dosarul Black Cube: Un fost ofițer SRI a fost reținut și riscă acum arestarea preventivă. Daniel Dragomir este suspectat că a vandut informații către agenția privată de spionaj fondată de personaje importante din Mossad


Totodată, el preciza că a știut că șefa Direcției Naționale Anticorupție ar fi folosit respectiva adresă de email.

„Sunt convins că acea operațiune a unor agenții de spionaj străine — Black Cube, agenția care a fost legată de fostul șef al spionajului israelian — este în atenția procurorilor DIICOT și, pentru că principala țintă în statul român a fost doamna Codruța Kovesi, probabil DIICOT verifică dacă acea adresă specială, secretă, acea adresă ascunsă — cucuveauamov@gmail.com, adresa doamnei Kovesi, este una dintre adresele pe care cei de la Black Cube le-au spart și din care au putut afla informații secrete ale statului român, ale DNA și ale doamnei Kovesi”, a spus mai spus Sebastian Ghiță.

Până în prezent, trei israelieni au fost puși sub acuzare în acest dosar — Ron Weiner, David Geclowicz și Yossi Barkshtein. Ultimul a reușit să fugă din România, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în lipsă. De asemenea, procurorii l-au pus sub urmărire penală pe fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, aflat în prezent în arest preventiv.

Procurorii DIICOT îl acuză pe Ron Weiner de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. David Geclowicz este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. 

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât şi în Londra (UK), împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, Weiner Ron şi Geclowicz David, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept al conţinutului acestora”, susţin procurorii DIICOT. 

În cadrul grupării astfel constituite, Ron Weiner şi David Geclowicz ar fi avut roluri şi sarcini precis trasate. Astfel, procurorii DIICOT îl acuză pe Ron Weiner ar fi răspuns de partea tehnico-informatică a activităţii, deţinând cunoştinţele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing şi de compromiterea efectivă a conturilor de email, în timp ce, în prealabil, David Geclowicz ar fi fost cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul Laurei Kovesi şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de email, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice. 

Totodată, Ron Weiner ese acuzat că ar fi a accesat în mod repetat şi fără drept (fără autorizarea/ consimţământul deţinătorilor şi utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (ID-uri şi parolele de autentificare), căsuţele de email (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor) a trei persoane. 

„După ce în prealabil autorul a accesat respectivele conturi online şi a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunoştinţă de informaţiile şi corespondenţa privată stocate în cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat şi le-a transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic, producându-se în acest fel modificări inerente în conţinutul conturilor atacate”, precizează DIICOT.

 

 

 

 

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă